Startup-ul finlandez Oura, care produce inele inteligente ce pot măsura bătăile inimii și activitatea fizică, printre altele, atrage o nouă finanțare de 900 milioane dolari printr-o rundă de investiții de tip Seria E, potrivit TechCrunch.
Informații despre noua rundă de finanțare existau încă de la finalul lunii septembrie, așa cum am mai scris pe site, dar acum aceasta a fost finalizată. Runda a fost condusă de firma de investiții Fidelity Management & Research Company, cu participații de la noul investitor ICONIQ și de la Whale Rock și Atreides.
Finanțarea evaluează firma acum la 11 miliarde dolari, dublând valoarea obținută spre finalul anului trecut, de peste 5 miliarde dolari.
Noii bani vor fi folosiți pentru inteligență artificială și pentru inovație în producția de inele, respectiv introducerea de noi funcții de sănătate și îmbunătățind distribuția la nivel global, conform sursei citate.
Oura a vândut peste 5,5 milioane inele de la lansare și până acum, o creștere notabilă față de cele 2,5 milioane raportate în iunie 2024. Se așteaptă ca startup-ul să genereze venituri de peste 1 miliard dolari în acest an, dublând cele 500 de milioane de dolari pe care le-a câștigat în 2024.
Oura Ring este un startup din Finlanda, fondat în anul 2013 de către Petteri Lahtela, Kari Kivelä și Markku Koskela. Firma produce inele inteligente, care pot oferi utilizatorilor date despre somn, stres, activitate fizică și alți indicatori de sănătate.
Startup-ul a strâns până acum finanțări în valoare totală de 1,5 miliarde dolari, conform datelor de pe Crunchbase.