Aplicația de transport de persoane Uber anunță marți, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, că lansează în România un nou serviciu prin care utilizatorii platformei pot trimite colete.
Este vorba despre Uber Courier, serviciu disponibil în toate cele 25 de orașe din țară în care aplicația este activă. „Oamenii nu mai trebuie să meargă la poștă, să aștepte un curier sau să livreze personal pachetul, ci pot pur și simplu să comande o livrare din punctul A în punctul B prin aplicație”, anunță Uber.
Costul livrării este comparabil cu o cursă obișnuită UberX. Prețul unei livrări este cunoscut dinainte și nu depinde de greutatea sau dimensiunea coletului.
„Interesul clienților pentru soluții rapide și flexibile este în creștere. Uber Courier răspunde nevoii zilnice de a trimite colete fără întârzieri și complicații. Cu Uber Courier, acum poți trimite colete rapid și convenabil, fără să stai la coadă la poștă sau să aștepți curierul. Cred că acest serviciu va deveni la fel de natural în mobilitatea urbană ca și restul produselor Uber. Noul serviciu va fi apreciat și de șoferi, care își vor putea crește veniturile datorită livrărilor de colete”, a declarat Ana Maria Borlovan, General Manager Uber România și CEE.
După comanda unei livrări, atât expeditorul, cât și destinatarul pot urmări traseul coletului și timpul rămas până la întâlnirea cu șoferul. Înainte de a trimite coletul, utilizatorii trebuie să parcurgă reglementările și restricțiile privind coletele permise.
---