Activele digitale evoluează de la instrumente speculative la instrumente financiare strategice, peste 200 de companii listate la bursă deținând Bitcoin, lucru care semnalează o încredere mai mare în criptomonede, spune Richard Teng, co-CEO-ul Binance, într-o analiză de piață cu previziuni pentru următorul an, transmisă StartupCafe.ro.
Industria de cripto este vizată de o integrare mai profundă în sistemul financiar global, în opinia lui Teng.
„Industria nu mai este definită doar de creștere, ci de o integrare mai profundă în sistemul financiar global și de o dinamică a pieței care se maturizează", spune Richard Teng.
De asemenea, el consideră că inteligența artificială și tehnologia de blockchain „creează o infrastructură financiară mai inteligentă și mai sigură decât este ea în prezent”.
Redăm analiza:
Migrarea cripto, de la retail către instituții
Ultimul an a dezvăluit o schimbare fundamentală în profilul deținătorilor de Bitcoin, care semnalează un peisaj de piață în transformare. În decembrie 2025, cantitatea de Bitcoin deținută la nível personal pe exchange-uri a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani: 2,94 milioane BTC, în timp ce companiile listate la bursă și ETF-urile și-au majorat deținerile, depășind, în total, 2,5 milioane BTC.
Această migrare, de la deținerile retail către cele ale unor companii sau organizații, este mai mult decât o statistică. Ea marchează un punct de cotitură care ar putea reduce volatilitatea, ar putea tempera oscilațiile speculative de preț și ar putea atenua severitatea și durata viitoarelor bear-market-uri.
Cu alte cuvinte, am putea să ne îndreptăm spre cicluri de piață în care oscilațiile să fie mai puțin pronunțate, reflectând o clasă de active mai stabilă și mai matură.
Richard Teng: Activele digitale evoluează către instrumente financiare strategice
Această schimbare face parte dintr-o transformare mai amplă prin care trecem în prezent. Activele digitale evoluează, de la instrumente speculative, către instrumente financiare strategice. În prezent, peste 200 de companii listate la bursă dețin Bitcoin, semnalând o încredere tot mai mare în cripto ca mijloc de diversificare și conservare a valorii pe termen lung.
„O tendință similară este observată și la Binance. Am înregistrat o creștere de 14% a utilizatorilor instituționali și o creștere de 13% a volumului de tranzacționare instituțional față de anul trecut.
În 2026, ne așteptăm ca această tendință să accelereze, pe măsură ce trezoreriile corporative își diversifică portofoliile dincolo de Bitcoin și Ethereum către anumite altcoins selectate, iar guvernele și instituțiile publice se implică mai activ prin cadre de reglementare și programe pilot.”
Ce crede Teng că urmează în 2026?
Privind în viitor, 2026 va fi anul în care claritatea în reglementare și participarea instituțională se vor uni pentru a remodela fundamentele pieței. Guvernele nu mai sunt observatori pasivi. Ele elaborează în mod activ cadre de reglementare și lansează inițiative precum monedele digitale ale băncilor centrale (CBDC-uri), care vizează integrarea activelor digitale în finanțele mainstream cu mai multă transparență și încredere. Acest context va ajuta la reorientarea evaluărilor activelor digitale spre elemente de bază: utilitatea în lumea reală, economia sustenabilă și conformitatea. Lucrul acesta este important, mai ales pentru altcoin-uri, care au fost întotdeauna mai volatile decât Bitcoin.
De asemenea, este anticipată o creștere în continuare a canalelor reglementate pentru active digitale, cum ar fi ETF-urile, care oferă puncte de intrare mai sigure și mai accesibile pentru investitori dincolo de Bitcoin.
Între timp, stablecoin-urile au depășit 300 de miliarde de dolari în capitalizare de piață anul acesta, impulsionate în mare parte de reglementări mai clare, cum ar fi GENIUS Act în SUA. Stablecoin-urile își demonstrează valoarea nu doar ca instrumente de plată. Ele ușurează incluziunea financiară, permițând utilizatorilor din întreaga lume să le tranzacționeze ușor, aproape instantaneu, la costuri neglijabile.
Inovația tehnologică va rămâne un motor cheie pentru industrie. Convergența dintre inteligența artificială și blockchain creează o infrastructură financiară mai inteligentă și mai sigură decât este ea în prezent. Aceste 2 tehnologii vor forma coloana vertebrală a fiecărui sub-sector economic în viitor.
„La Binance, AI-ul a fost deja integrat pe scară largă pentru a îmbunătăți eficiența și securitatea platformei. De exemplu, a ajutat utilizatorii noștri să prevină pierderi de milioane de dolari și va juca un rol și mai important în personalizarea experiențelor utilizatorilor, îmbunătățirea conformității și protejarea ecosistemului în viitor”, a precizat Teng.
Concluzie:
În cele din urmă, în industria cripto, 2026 va fi despre trecerea dincolo de hype și speculație, către oferirea de valoare reală, scalabilă. Credem că următorul capitol al industriei crypto este unul al adopției cu scop, al încrederii și al impactului pe termen lung. Când inovația întâlnește responsabilitatea, atunci activele digitale vor deveni o parte integrantă a finanțelor de zi cu zi.