Antreprenorii tech din Europa emergentă vor putea obține noi finanțări de capital de risc, în schimbul unui pachet de acțiuni în business, printr-un nou fond de investiții, în valoare de 100 de milioane de euro, lansat de o echipă de investitori care au finanțat, în trecut, și startup-uri românești.
Firma de investiții turcă e2vc a anunțat, la început de 2026, lansarea celui de-al treilea fond al său și caută activ „fondatori de companii tech aflate în stadii incipiente, cu ambiții globale”.
Fondul investește în startup-uri de tehnologie din Turcia și din Europa Centrală și de Est.
„Fondul III continuă strategia noastră de a susține echipe provenite din Europa Emergentă, care construiesc companii excepționale, cu impact global”, a anunțat e2vc, pe LinkedIn.
Echipa de investitori, care a activat anterior sub brandul 500 Emerging Europe, a finanțat și startup-urile românești Plant an App (fondat de Bogdan Lițescu) și Kubeark (Teofil Harapcea, Mihai Faur, Bogdan Nedelcov, Bogdan Dumitru).
e2vc are birouri la Istanbul, Amsterdam, Londra, New York și San Francisco.