Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA - IFN) a anunțat joi, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, că deschide colaborări directe cu brokerii de credite, pentru finanțarea firmelor mici și mijlocii din România.
Prin încheierea acestor protocoale de colaborare, brokerii de credite vor deveni „parteneri activi ai FNGCIMM în procesul de informare și consultanță”, precizează Fondul.
Obiectivele declarate ale acestui demers sunt:
- Extinderea accesului la finanțare: Antreprenorii vor putea identifica mai ușor soluțiile de finanțare potrivite, beneficiind de expertiza brokerilor în utilizarea garanțiilor FNGCIMM.
- Eficientizarea procesului: Reducerea timpului de căutare a finanțării prin orientarea corectă a IMM-urilor către produsele de finanțare optime și către instituțiile financiare partenere.
- Consiliere specializată: Brokerii vor acționa ca facilitatori, ajutând companiile să valorifice la maximum instrumentele de garantare oferite de FNGCIMM.
Colaborarea se va desfășura în baza unor protocoale oficiale, care definesc mecanismele de cooperare și modul în care inițiativele antreprenoriale pot fi susținute mai eficient în relația cu băncile și alte instituții de credit.
„Prin această deschidere către brokerii de credite, ne propunem să aducem soluțiile FNGCIMM mai aproape de beneficiarul final – antreprenorul român. Brokerii pot fi un canal esențial de distribuție și consultanță, iar profesionalismul lor poate face diferența în succesul unui proiect de investiții” - afirmă FNGCIMM.
FNGCIMM invită toți brokerii de credite interesați să solicite detalii privind procedura de încheiere a protocolului de colaborare. Informații suplimentare pot fi obținute prin transmiterea unei solicitări la adresa de e-mail: comercial@fngcimm.ro .