Banca Transilvania acordă companiei Globalworth o finanțare de aproape 40 de milioane de euro pentru dezvoltarea celei de-a patra clădiri de birouri în cadrul complexului Green Court din București, unul dintre reperele zonei de business din nordul capitalei.
Noua clădire va integra tehnologii de ultimă generație și soluții avansate de eficiență energetică, contribuind la ridicarea standardelor pieței de birouri din București. Proiectul, a cărui construcție a început în ultimul trimestru al anului trecut, va adăuga 16.500 mp de spații de birouri, distribuiți pe trei niveluri subterane, parter și 11 etaje, iar finalizarea este estimată pentru anul 2027.
Banca Transilvania, partener financiar al întregului ansamblu Green Court
Green Court este un complex de clădiri de birouri premium, certificat LEED Platinum, cu standarde ridicate de sustenabilitate și eficiență energetică. Ansamblul cuprinde trei clădiri finalizate (A, B și C), cu o suprafață totală de peste 54.300 de mp. Întregul ansamblu este finanțat de Banca Transilvania, suma totală fiind de peste 95 de milioane de euro.
„Extinderea proiectului Green Court reflectă evoluția naturală a unui ansamblu de birouri care s-a consolidat deja ca reper în zona de business din nordul capitalei. Finanțarea acordată de Banca Transilvania susține realizarea unui centru de lucru high-tech, eficient și amplasat strategic în București. Proiectul este dezvoltat conform celor mai înalte standarde de sustenabilitate și eficiență operațională, confirmând încrederea într-un ansamblu care continuă să atragă companii și să contribuie la evoluția pieței de birouri”, declară Mihai Zaharia, Head of Investments Romania and Group Capital Markets Director, Globalworth.
„Ne bucurăm să continuăm parteneriatul solid pe care îl avem cu Globalworth, dezvoltator cu viziune puternică. Noul proiect se aliniază direcției băncii noastre de a susține investiții responsabile și dezvoltări cu impact pozitiv în comunitate. Este o contribuție comună la crearea unor spații de birouri moderne, adaptate companiilor de azi și de mâine, dar și la creșterea unui București mai modern, mai pregătit pentru mediul de business”, declară Cosmin Călin, Director Executiv Senior Companii Mari, Finanțări Structurate și Factoring, Banca Transilvania.
Globalworth este liderul pieței de birouri din România și unul dintre cei mai mari investitori de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE). Compania este activă în România și Polonia și se concentrează pe achiziția, dezvoltarea și administrarea de active comerciale premium, în special din segmentul clădirilor de birouri.
Articol susținut de Banca Transilvania