Compania Beast Industries, deținută de YouTuber-ul celebru MrBeast (Jimmy Donaldson), cumpără o aplicație de tehnologie financiară dedicată tinerilor, potrivit CNBC.
Suma pentru care aplicația Step a fost cumpărată de creatorul de conținut nu a fost dezvăluită public.
Step permite adolescenților și tinerilor adulți, în principal, să-și gestioneze banii mai bine, să-și crească scorul de credit și să acceseze diferite instrumente financiare. Aplicația are peste 7 milioane de utilizatori, conform unui comunicat.
Acum, aceasta va funcționa sub umbrela Beast Industries, care cuprinde brațul filantropic și afacerea de ciocolată și dulciuri Feastables pe lângă brandul de YouTube și formatele de competiții.
„Nimeni nu m-a învățat despre investiții, construirea de credit sau gestionarea banilor când eram mic. Exact de aceea ne aliem cu Step! Vreau să le ofer milioanelor de tineri fundația financiară pe care nu am avut-o niciodată”, a scris Jimmy Donaldson pe platforma X.
Step a fost fondată în anul 2018 de CJ MacDonald și Alexey Kalinichenko. Compania a strâns 500 milioane dolari în finanțare până la achiziție, ultima rundă de finanțare fiind în anul 2022.
În soluția bancară pentru tineri au investit până acum, pe lângă Crosslink Capital, Triplepoint Capital, Stripe și General Catalyst, și celebrități ca Charli D’Amelio, Justin Timberlake, Will Smith, The Chainsmokers și campionul NBA Stephen Curry.
Produsele financiare ale aplicației fintech sunt susținute de partenerul bancar Evolve Bank & Trust și asigurate până la 1 milion dolari.
MrBeast este un YouTuber american, născut pe 7 mai 1998. El a început să posteze videoclipuri pe platformă în 2012, conform Wikipedia.
Donaldson este cunoscut pentru provocările video pe care le face și pentru premiile pe care le pune le bătaie. Câteva exemple sunt: Squid Game în viața reală, „supraviețuiește 100 de zile prins în capcană și câștigi 500.000 de dolari”, videoclipul în care a fost îngropat timp de 7 zile, la cererea sa, și pentru aventura sa în Salina Turda din vara anului 2024, despre care s-a mai scris pe StartupCafe.ro.
Averea lui este estimată la 85 milioane dolari, conform Forbes.