Firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea obține noi ajutoare, prin programul de fonduri elvețiene SME Eco-Tech, în valoare totală de 288 milioane lei, dar mai întâi Ministerul Economiei urmează să pornească, săptămâna aceasta, o campanie de informare și prezentare a schemei de sprijin pentru antreprenorii români.
Campania de promovare a programului SME Eco-Tech urmează să fie demarată printr-un eveniment care va fi organizat la București, miercuri, 6 mai 2026, de către Ministerul Economiei, Digitalizării Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). La eveniment este așteptat să participe și ministrul Irineu Darău, în condițiile în care mai înainte, marți, Guvernul Bolojan se confruntă cu o moțiune de cenzură, în Parlament.
La eveniment va participa și Massimo Baggi, ambasadorul Elveției, în condițiile în care Guvernul de la Berna este cel care finanțează programul destinat firmelor românești. În cadrul evenimentului de promovare a programului SME Eco-Tech, vor fi prezentate și ofertele băncilor partenere, inclusiv a Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România, care participă în proiect.
După ce va promova programul, Ministerul Economiei urmează să anunțe, la un moment dat, și perioada de lansare a sesiunii de înscriere la finanțarea SME Eco-Tech, dar deocamdată nu a fost stabilit un calendar.
Valoarea sprijinului financiar care îl va putea accesa o firmă în cadrul programului SME Eco-Tech
Sprijinul financiar oferit IMM-urilor în cadrul acestui Program constă într-un grant la un nivel de maximum 40%, dar nu mai mult de 50.000 CHF (echivalent în lei) din cheltuielile eligibile aferente unui proiect de investiții în echipamente / tehnologii / soluții / sisteme/ specifice economisirii de energie, care utilizează sau generează energie regenerabilă, în echipamente de colectare, reciclare, reutilizare, precum și în alte echipamente tehnologice convenționale.
Minimum 60% din cheltuielile eligibile aferente proiectului de investiții, dar nu mai puțin de 75.000 CHF (echivalent în lei), vor fi asigurate de beneficiari prin intermediul unui credit bancar obținut de la instituțiile de credit partenere, în condiții avantajoase de piață și prin intermediul programului.
Solicitările de finanțare vor conține un proiect de investiții în valoare minimă de 668.100 lei cheltuieli eligibile pe program, din care valoarea ajutorului financiar nerambursabil (AFN) nu poate depăși suma de 267.240 lei, iar valoarea creditului nu poate fi mai mică de 400.860 lei.
Valoarea minimă obligatorie a unui proiect de investiții este de 668.100 lei, proiectul cuprinzând, în acest caz, numai cheltuieli eligibile în cadrul Programului, din care maximum 267.240 lei reprezintă AFN și minimum 400.860 lei reprezintă credit;
Sprijinul financiar destinat firmelor românești are ca obiectiv general transformarea verde și digitală a întreprinderilor mici și întreprinderilor mijlocii din industria prelucrătoare românească, cu scopul îmbunătățirii amprentei acestora asupra mediului.
Finanțarea este destinată firmelor mici (10-49 salariați) și firmelor mijlocii (50-249 salariați).
Microîntreprinderile (sub 10 salariați) NU sunt eligibile în cadrul programului SME Eco-Tech.
„Programul pentru Consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare – SME Eco-Tech urmează a fi lansat în a doua jumătate a anului 2025, după ce, conform prevederilor acordului de implementare, MEDAT va pregăti infrastructura IT necesară și va încheia parteneriatul cu instituțiile de credit interesate în implementarea acestui nou program” - subliniază Ministerul Economiei.
„Primul venit – primul servit”
Atunci când se va deschide sesiunea de înscrieri, solicitările de finanțare vor fi înregistrate de către aplicanți prin intermediul unui formular de înscriere electronic ce va fi disponibil pe platforma electronică a MEDAT o perioadă de 30 zile calendaristice, cu posibilitatea prelungirii până la epuizarea bugetului alocat Programului sau a deschiderii unei noi sesiuni.
Accesul la finanțare în cadrul Programului se face conform principiului „primul venit – primul servit”, conform procedurii oficiale. Principiul „primul venit - primul servit” este o regulă de organizare și alocare a unei poziții la momentul înscrierii, prin care persoanele juridice care se înscriu primele beneficiază de verificare administrativă și de eligibilitate înaintea celor care se înscriu ulterior.
Programul va fi gestionat și implementat de către MEDAT, în calitate de Operator de Program, în parteneriat cu instituțiile de credit selectate, până la 31 mai 2029.
Bugetul și valoarea ajutoarelor acordate prin schema de finanțare SME Eco-Tech
Bugetul acestui program este de 288,8 milioane lei (54.041.886 franci elvețieni - CHF), din care 70% reprezintă contribuția elvețiană (202,2 milioane lei) și 30% contribuția proprie a MEDAT de la bugetul de stat (86,6 milioane lei).
Sprijinul financiar oferit IMM-urilor în cadrul acestui Program constă într-un grant la un nivel de maximum 40%, dar nu mai mult de 50.000 CHF (echivalent în lei) din cheltuielile eligibile aferente unui proiect de investiții în echipamente / tehnologii / soluții / sisteme/ specifice economisirii de energie, care utilizează sau generează energie regenerabilă, în echipamente de colectare, reciclare, reutilizare, precum și în alte echipamente tehnologice convenționale.
Minimum 60% din cheltuielile eligibile aferente proiectului de investiții, dar nu mai puțin de 75.000 CHF (echivalent în lei), vor fi asigurate de beneficiari prin intermediul unui credit bancar obținut de la instituțiile de credit partenere, în condiții avantajoase de piață și prin intermediul programului.
Solicitările de finanțare vor conține un proiect de investiții în valoare minimă de 668.100 lei cheltuieli eligibile pe program, din care valoarea ajutorului financiar nerambursabil (AFN) nu poate depăși suma de 267.240 lei, iar valoarea creditului nu poate fi mai mică de 400.860 lei.
Valoarea minimă obligatorie a unui proiect de investiții este de 668.100 lei, proiectul cuprinzând, în acest caz, numai cheltuieli eligibile în cadrul Programului, din care maximum 267.240 lei reprezintă AFN și minimum 400.860 lei reprezintă credit;
În program, au fost deja atrase și bănci partenere, pentru împrumutul contractat de către beneficiarul ajutorului de minimis, în condiții de piață, reprezentând minimum 60% din cheltuielile eligibile aferente unui proiect de investiții, dar nu mai puțin de 400.860 lei.
Prin implementarea programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr minim de 800 de beneficiari în total, până în 2029.
Acum, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2026, Ministerul Economiei are 100 de milioane de lei credite de angajament și 100 de milioane de lei credite bugetare pentru SME Eco-Tech.
Lista băncilor partnere în cadrul programului SME Eco-Tech
Firmele românești eligibile vor avea la dispoziție 5 bănci, inclusiv liderul pieței bancare din România, Banca Transilvania, pentru a accesa împrumuturi în cadrul programului de ajutoare SME Eco-Tech, susținut cu fonduri elvețiene.
Ministerul Economiei a publicat recent lista băncilor partenere selectate în programul SME Eco-Tech:
- Banca Transilvania
- BRD
- CEC Bank
- UniCredit
- ProCredit
Toate cele 5 bănci vor oferi credite bancare, cu dobândă Robor la 6 luni + max.3,5% pe an. Comisioanele diferă ușor, conform tabelului cu ofertele depuse (vezi oferta băncilor).
Resurse utile SME Eco-Tech:
Procedura inițială și anexele sale (în forma din 2025):
- Procedura implementare Program SME Eco-Tech
- Anexa 1 – Formular inscriere
- Anexa 2 – Imputernicire
- Anexa 3 – Declaratie incadrare IMM
- Anexa 4 – Calcul intreprinderi
- Anexa 5 – Declaratie minimis pe proprie raspundere
- Anexa 6 – Acord de finantare
- Anexa 7 – Raport de progres anual al beneficiarului
- Anexa 8 – Documente justificative
Ordinul MEDAT 535/2026, care modific procedura și acordul de finanțare: