ANAF avertizează că pe platforma online OLX au apărut anunțuri false de vânzare de mașini, în care escrocii folosesc documente falsificate cu numele instituției și se prezintă drept angajați ai Fiscului.
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București recomandă celor care accesează astfel de anunțuri să nu transmită date personale sau informații referitoare la conturi sau carduri bancare prin telefon.
„Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu publică anunțuri de vânzare pe platforma OLX.ro sau pe alte site-uri comerciale de mică publicitate”, precizează DGRFP București.
Singura platformă online pe care se publică și se desfășoară licitațiile de bunuri valorificate de ANAF este eLicitatii.anaf.ro. Platforma a fost lansată la sfârșitul lunii martie 2026.
Anunțurile sau mesajele false care folosesc numele ANAF pot fi raportate prin Formularul de contact de pe site-ul instituției sau către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).