ANAF a demarat un proiect pilot de controale antifraudă pentru identificarea achizițiilor de mașini de lux realizate „din fonduri a căror proveniență fiscală nu poate fi demonstrată” și anunță primele rezultate ale acestuia.
Fiscul spune că au fost analizate primele 66 de cazuri în care s-au constatat diferențe semnificative între veniturile impozabile declarate în ultimii ani și valoarea de piață a autoturismelor achiziționate, indicând un risc fiscal ridicat.
„Controalele vizează situații în care venituri nedeclarate sau insuficient justificate sunt utilizate pentru efectuarea unor achiziții de valoare mare, cu încălcarea prevederilor legale privind fiscalizarea veniturilor și disciplina financiară”, spune ANAF.
Până în prezent, au fost finalizate mai multe verificări, în urma cărora au fost constatate abateri de la legislația fiscală în vigoare, inclusiv utilizarea de fonduri fără caracter fiscalizat și efectuarea de plăți în numerar peste plafoanele legale.
Printre situațiile identificate se numără:
- achiziționarea, în anul 2025, a unui autoturism BMW 740D xDrive, în valoare de aproximativ 100.000 euro, achitat integral în numerar, fără a fi prezentate documente care să ateste proveniența legală și trasabilitatea fondurilor
- tranzacționarea unui Porsche Panamera la un preț subevaluat, în condițiile în care autoturismul fusese achiziționat anterior cu 609.150 lei, plata fiind realizată în numerar, iar sursele fondurilor nu au putut fi dovedite prin documente credibile
- achiziția unui BMW M4 Competition M xDrive, în valoare de 546.951 lei, în absența unei justificări obiective a resurselor financiare utilizate
- achiziționarea unui BMW X6 xDrive, în valoare de 428.460 lei, cu plata în numerar, în cadrul unei tranzacții în care niciuna dintre părțile implicate nu a putut demonstra proveniența legală a sumelor
În toate aceste cazuri, Antifrauda ANAF a demarat procedurile legale pentru stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor nejustificate, precum și pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale, acolo unde a fost constatată încălcarea disciplinei financiare.
Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii, respectiv sechestru asigurător asupra autoturismelor în cauză, în vederea recuperării creanțelor fiscale.
„De asemenea, într-un caz distinct, controalele antifraudǎ au condus la sprijinirea organelor de executare silită, fiind instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism BMW 740, evaluat la 762.300 lei, pentru recuperarea unor datorii restante către bugetul general consolidat al statului”, precizează ANAF.
Antifrauda ANAF va continua acest tip de acțiuni și are în vedere extinderea numărului de controale, inclusiv asupra unor noi tipologii de tranzacții cu risc fiscal.