Revolut ar putea valora peste 37 miliarde EUR Compania de tehnologie financiară Revolut ar putea valora peste 37 miliarde EUR în urma unei vânzări de acțiuni, potrivit unor surse familiare cu situația, potrivit RTE, care citează FT. Aplicația colaborează cu firma de servicii financiare Morgan Stanley pentru o vânzare de acțiuni în valoare de 415,7 milioane EUR (500 milioane dolari), inclusiv acțiuni deținute...
Bătălia pentru inteligența artificială, alimentată de Nvidia (analist) Gigantul american Nvidia a întrecut Microsoft și a ajuns la valoarea aproximativă de 3340 miliarde dolari, iar lucrul acesta nu este o întâmplare deoarece „Nvidia este motorul care alimentează dezvoltarea IA”, potrivit spuselor unui analist de piață. Următorii în clasamentul celor mai valoroase companii, după Nvidia și Microsoft (3320 miliarde dolari), sunt: Apple (3290 miliarde...
Interviu la Viena. Ministrul austriac de Externe, despre Schengen: „Nu vă așteptați la o revoluție” după alegerile din 2024 Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a declarat, joi, la Viena, într-un interviu acordat StartupCafe.ro, că nu ne putem „aștepta la o revoluție” în privința aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen cu frontierele terestre, după alegerile parlamentare programate în Austria în septembrie 2024, în urma cărora va fi numit un nou guvern federal. ...
Utilizarea inteligenței artificiale la job aproape s-a dublat în ultimele 6 luni (studiu Microsoft și LinkedIn) Utilizarea inteligenței artificiale generative la locul de muncă aproape s-a dublat în ultimele 6 luni, arată un studiu despre adopția IA la job realizat în 2024 de Microsoft și LinkedIn. Sunt patru tipuri de utilizatori de IA: de la sceptici, care folosesc rar IA, până la utilizatori experimentați care folosesc inteligența artificială pe scară largă....
De ce preferă investitorii străini România: sistem fiscal avantajos, disponibilitatea forței de muncă și altele (studiu) 67% dintre investitori anticipează o creștere a atractivității României ca destinație de investiții în următorii trei ani, potrivit unui studiu care mai arată motivele pentru care consideră acest lucru. Anul 2023 a fost marcat de schimbări nuanțate și de o evoluție dinamică a investițiilor străine directe (ISD), reflectând tendința generală de scădere a numărului de...
De ce doar iPhone 15 Pro va primi funcții de inteligență artificială – explicațiile Apple Apple a spus care este motivul pentru care noile funcții de inteligență artificială ale companiei vor fi disponibile doar pe cele mai scumpe modele din seria iPhone 15. La evenimentul WWDC 2024, Apple a prezentat o serie de funcţii de IA pe care le va introduce pe smartphone-uri şi pe celelalte produse ale companiei începând...
Procedura de insolvență a șantierului naval Damen Mangalia a fost deschisă de tribunal Tribunalul Constanța a deschis procedura de insolvență a companiei Damen Mangalia, iar CITR filiala București a fost numit administrator judiciar, a informat, miercuri, casa de insolvență, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro. Principalele termene dispuse de instanță în acest dosar sunt: 02.08.2024: înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 22.08.2024: termenul de verificare a creanţelor, de...
Investiții în imobiliare: Suma alocată de investitorii români și așteptările lor (studiu) Investitorii de retail din România sunt interesați cu prioritate de piața imobiliară, indiferent de puterea de investiție, potrivit uni studiu care arată că cei fără experiență în domeniu dispun de sume de la 1.500 EUR în sus. De cealaltă parte, investitorii cu experiență au ca principal obiectiv achiziția unei proprietăți în următoarele 12 luni, arată un...
Care sunt avantajele comerțului online și ce trebuie să știe IMM-urile românești Marele avantaj economic al comerțului online este acela că deschide afacerea către milioane sau zeci de milioane de posibili cumpărători nu doar în România, ci și din străinătate, a declarat Cristian Pelivan, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO), la un eveniment dedicat antreprenorilor români care vor să-și crească afacere prin e-commerce. „România...
Dezvoltatorul imobiliar One ia o finanțare de 47 milioane EUR de la Banca Transilvania Compania românească de imobiliare One United Properties obține o finanțare bancară în valoare de 47 de milioane de EUR de la Banca Transilvania, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro. Finanțarea va fi utilizată pentru rambursarea în integralitate a creditului contractat de companie în 2021 de la Black Sea Trade and Development Bank, pentru dezvoltarea clădirii sustenabile...