2023 a fost cel mai bun an al Bursei de la București, din istorie Bursa de Valori București a avut în 2023 cel mai bun an din istorie, pe fondul listării companiei energetice de stat Hidroelectrica, cea mai mare ofertă inițială de vânzare de acțiuni (IPO) din Europa, potrivit celui mai recent raport BVB, publicat miercuri. „Bursa de Valori București a avut în 2023 cel mai bun an din...
Crypto: Fost ministru al Finanțelor din Marea Britanie, consilier global la Coinbase Coinbase l-a angajat pe fostul ministru britanic de Finanțe, George Osborne, în funcția de consilier global, unde va colabora cu politicieni și autorități de reglementare, potrivit CNBC. Platforma de criptomonede a anunțat că George Osborne va intra în companie ca și consilier global. Acesta va ajuta compania să colaboreze cu politicieni și organisme de reglementare,...
Noul program Avon pentru antreprenorii români care vor să-și deschidă afaceri în franciză Compania americană Avon International, de parfumuri, cosmetice și bijuterii, va deschide în România primele magazine în franciză, potrivit Profit.ro. „La finalul anului trecut am lansat un model de franciză, prin care persoanele cu spirit antreprenorial care își doresc un business în industria de beauty își vor putea deschide propriul magazin Avon. Începutul anului ne găsește...
Joburi remote 2024: Domenii în care firmele din România caută să angajeze (platformă de recrutare) Firmele din România au scos la bătaie peste 26.000 de joburi pe o platformă de recrutare online, de la începutul anului 2024 și până acum, iar dintre acestea, aproape 5% au fost remote. Din cele 26.000 de locuri de muncă, aproape 5% au fost remote, la jumătate față de aceeași perioadă a anului 2023, arată...
evoMAG, magazinul online românesc de electronice și electrocasnice, vânzări de 42 milioane EUR, în anul 2023 Magazinul online evoMAG a încheiat anul 2023 cu vânzări de 42 de milioane EUR, în creștere cu circa 20% față de 2022, potrivit unui comunicat trimis, miercuri, StartupCafe.ro. Magazinul românesc de electronice a înregistrat cele mai mari vânzări în categoriile de produse consacrate, respectiv telefoane mobile, laptopuri, componente, dar și în segmentul de electrocasnice. „Anul...
Materiale de construcții: Nou director la Holcim, compania globală cu aproape 2.000 de angajați în România Grupul elvețian Holcim, de materiale de construcții, prezent și în România, unde are aproape 2.000 de angajați, va avea un nou director general (CEO) și anunță că vrea să listeze afacerea sa din America de Nord pe piața de capital din SUA. De la 1 mai 2024, noul CEO al Holcim la nivel global va fi...
Fondul Morphosis II face prima sa investiție: Școala privată „Mark Twain” din Pipera Noul fond de investiții Morphosis Capital Fund II, împreună cu Vybros Capital Partners, un fond de capital finanțat de o familie belgiană, preia un pachet majoritar de acțiuni în școala privată „Mark Twain” din Pipera, aceasta fiind tranzacția de debut a noului fond lansat de românii de la Morphosis. Suma tranzacției nu a fost dezvăluită,...
București: 35 de spații comerciale scoase la licitație, în Sectorul 6, în luna februarie 2024. Primar: „Se dau pe bune” Antreprenorii au ocazia să închirieze spații comerciale în București, în cadrul unor licitații de atribuire programate în luna februarie 2024, de Primăria Sectorului 6, edilul Ciprian Ciucu dând asigurări că „se dau pe bune”. Cele 35 de spații comerciale sunt situate în Piața Valea Ialomiței, Piața Crângași, Piața Gorjului, Pasajul 9 Mai, Parcul Crângași. Spațiile...
Obiectivele NIKKOR Z au de acum 5 ani garanţie! Skin Media, importatorul și distribuitorul unic al produselor Nikon în România, anunta cu bucurie extinderea programului de garanție pentru obiectivele NIKKOR mirrorless Z, începând cu 1 ianuarie 2024. Această inițiativă vine în sprijinul iubitorilor de fotografie, oferind o perioadă extinsă de garanție de 5 ani pentru orice obiectiv NIKKOR mirrorless, în situația în care produsul...
Studiu: Oamenii de afaceri din România se tem de efectele unei recesiuni în 2024. Top provocări pentru firme Oamenii de afaceri din România se tem de efectele unei recesiuni în 2024, potrivit unui studiu care mai arată ce pot face firmele românești pentru a face față provocărilor de anul acesta. Oamenii de afaceri privesc cu îngrijorare la perspectivele anului 2024, pe fondul creșterii costurilor operaționale și a evoluției inflației la un nivel în...