SportAI, compania de tehnologie sportivă B2B care utilizează inteligența artificială pentru a oferi informații profesionale prin analiza video, a strâns prin suprasubscriere o finanțare de 3 milioane de dolari, cu participarea fondului de investiții norvegian Altitude Capital și a starului de tenis Casper Ruud - fost numărul doi mondial.
Printre investitori se numără și Endre Holen - fost director Global Tech & Media al McKinsey. Holen a fost șapte ani în consiliul de administrație al Hudl - platforma de analiză sportivă utilizată de peste 315.000 de echipe la nivel global.
Au mai participat jucătorul profesionist de fotbal american Alejandro Bedoya și Trond Riiber Knudsen - fondatorul TRK Group.
Banii vor fi folosiți pentru extinderea SportAI la nivel global și dezvoltarea capacităților tehnice.
SportAI, care a primit recent o mențiune specială în topul celor mai bune invenții din 2025 al revistei TIME, colaborează cu consilieri precum Magnus Carlsen - cel mai bine cotat jucător de șah din toate timpurile și Øivind Sørvald - antrenorul tehnic al lui Casper Ruud de peste 15 ani.
Informații și analize de antrenor de top, la dispoziția tuturor
Informații care erau obținute doar de antrenorii profesioniști, prin analize video, sunt acum accesibile fiecărui jucător. Sport AI oferă informații tactice, analize avansate și statistici detaliate ale meciurilor.
Printre cele mai importante parteneriate ale SportAI se numără cel cu MATCHi - rețeaua cu cea mai rapidă creștere globală, destinată sporturilor cu rachetă/paletă, cu peste 1 milion de utilizatori și 17.000 de terenuri din 30 de țări, care oferă analiza SportAI pentru îmbunătăți nivelul sportivilor.
De asemenea, oferă informații și jucătorilor din rețelele „Save My Play” și „Shark” care au camere instalate pe terenuri.
„Ca fost jucătoare de tenis, știu cât valorează analizele bune și cât de inaccesibile sunt acestea. Asta rezolvăm la SportAI, facem accesibile la scară largă informații de antrenorat la nivel profesional”, spune Lauren Pedersen, CEO și co-fondatoare SportAI.
„Cluburile și jucătorii din întreaga lume vor beneficia enorm de pe urma acestei tehnologii de înaltă cantitate”, a spus, la rândul său, Endre Holen, președinte SportAI.