ANAF lucrează în acest moment la interconectarea sistemelor digitale existente, precum e-Factura și SAF-T, pentru a eficientiza activitatea de control, a spus miercuri Magdalena Grădinaru, directorul general al Unității de management a informației, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
„Președintele ANAF spunea ieri un lucru: nu vrem să mai facem controale la întâmplare, vrem să facem controale țintite, doar acolo unde este cazul să facem controale. Nu vrem poate să-i mai deranjăm, spunea președintele ieri, chiar deloc pe acei contribuabili care au un comportament corect. Din ce vedem noi, avem percepția că nu se întâmplă tocmai așa încă”, a punctat Doru Dudaș, președintele Comitetului Fiscal al CCF, la Summitul de Fiscalitate și Tehnologie.
El a subliniat că, în prezent, în 80-90% dintre cazuri, acțiunile de control nu se justifică, ceea ce duce la o risipă de resurse atât din partea administrației fiscale, cât și a contribuabililor.
„Unde suntem acum cu valorificarea acestor informații și cât de departe este totuși acest obiectiv de a nu ne risipi noi sau voi, mai bine zis, Administrația fiscală, resursele, acolo unde nu este cazul să o faceți? Pentru că în 80-90% din situațiile în care se fac acțiuni de control, nu este cazul să se facă acțiuni de control. Și atunci doar valorificarea acestor informații ar trebui să ne asigure această țintire a contribuabililor în funcție de comportamentul lor”, a punctat Dudaș.
Reprezentanta ANAF a explicat că instituția lucrează deja la interconectarea sistemelor digitale implementate, precum e-Factură și SAF-T, și la dezvoltarea unei analize de risc care va permite o selecție mai precisă a contribuabililor.
„În acest moment lucrăm la interconectarea sistemelor care sunt puse deja în practică, e-factură, SAF-T și crearea unei analize de risc care să ne asigure tocmai acest obiectiv de selecție. O selecție mai bună a contribuabililor și o încadrare pe clase de risc a acestora și, practic, o eficientizare a activității noastre de control și o muncă diminuată din partea contribuabilor”, a spus Magdalena Grădinaru.
Aceasta a adăugat că procesul este etapizat, dar se află într-o fază avansată.
„Ne propunem în viitorul apropiat o interconectare a acestor sisteme. Aceste sisteme funcționează pe module, o parte din ele deja sunt implementate. După cum ați văzut, ANAF a devenit foarte vizibilă în ultima perioadă, cel puțin în zona de antifraudă, dar și în zona inspecției fiscale aceste lucruri se întâmplă. E adevărat că etapizat, suntem într-o etapă destul de avansată de interconectare a acestor sisteme și, practic, spunem noi că spre jumătatea anului viitor se va termina și cu această analiză de risc implementată la nivel generalizat”, a mai afirmat ea.
„Și la nivel central, presupun, nu la nivel local. Vrem să ne îndepărtăm de aceste cvasi micro analize de risc făcute chiar de o echipă de inspecție sau de o structură de control din teritoriu, lucru care nu este bun pentru că ne duce, după cum știm, la subiectivisme aleatoriu și atunci obiectivul ANAF-ului este dintotdeauna să urce la nivel central analiza de risc astfel încât să ne îndepărtăm de orice element subiectiv”, a punctat, la rândul său, Doru Dudaș.
---