Având deja experiență în evaluarea Codului de bune practici împotriva dezinformării, lansat în completarea Legii europene privind Serviciile Digitale (Digital Services Act – DSA), Mădălina Boțan a ajuns să fie vicepreședintele unui grup de lucru pentru elaborarea noului cod european legat de etichetarea conținutului generat/modificat cu AI, iar acum a vorbit la podcastul „AI Business, AI Parte” despre experiența de lucru la nivelul UE, cui i se adresează noul ghid și cât de accesibile și flexibile sunt reglementările pentru afacerile românești, printre altele.
Urmăriți podcastul video integral pe YouTube.
Sunt două săptămâni de la publicarea Codului european de marcare și etichetare a conținutului generat cu AI, ghid care vine să explice două articole din AI Act, anume Articolul 52 și Articolul 54, legate de marcarea conținutului generat sau modificat de inteligență artificială și, respectiv, de etichetarea aceluiași tip de conținut. Mădălina Boțan, profesor asociat la SNSPA și co-autoare a Codului, a spus că a lucrat direct în a doua echipă, cea legată de etichetare.
„Pe scurt, li se explică tuturor celor care sunt „providers” sau „deployers”, că de fapt ăștia sunt cei doi termeni cheie, deci cei care produc sisteme AI și cei care folosesc sisteme AI, cum să aplice noile reglementări legate de transparența în AI”, a explicat Mădălina.
Secțiunea despre furnizori, „providers”, se axează pe obligațiile furnizorilor de sisteme de IA generativă, stabilind modul în care se poate asigura faptul că materialele audio, imaginile, materialele video sau textele generate sau manipulate de IA sunt marcate într-un mod care poate fi citit automat.
Secțiunea despre exploatatori, „deployers”, se axează pe obligațiile operatorilor de sisteme de IA generativă, explicând modul în care trebuie să eticheteze în mod clar deepfake-urile și textul generat sau manipulat de IA publicat pentru a informa publicul cu privire la chestiuni de interes public atunci când nu a existat o revizuire umană sau un control editorial.
Un punct cheie al discuției a fost faptul că sunt o mulțime de exemple de „deployers” și că legislația intervine de la caz la caz, existând multe nuanțe, dar și câteva excepții.
„Acolo unde există o responsabilitate în proces a unei persoane, „human in the loop”, atât timp cât este un editor sau o persoană dintr-o redacție jurnalistică care și-asumă controlul și responsabilitatea pentru conținutul respectiv, nu trebuie să fie etichetat fiecare conținut generat sau folosit, diseminat de agenția respectivă sau de publicația respectivă” – Mădălina Boțan.
O altă excepție de la regula de a marca explicit este pentru industriile creative, „unde ei nu au obligația de a eticheta foarte vizibil ce e generat sau modificat cu AI, adică pot folosi ceea ce noi numim „contextual disclosures”, sau transparență contextuală, tocmai ca să nu afecteze calitatea produsului”.
Un exemplu în care trebuie transparetizată folosirea inteligenței artificiale este dacă scopul final este unul profesional. „Și aici, încă, o altă nuanță importantă, dacă acel uz profesional rămâne behind closed doors, în sensul în care sunt sisteme închise, cum ar fi B2B, sau, spre exemplu, oameni care sunt în zona tehnică, și, deci, ei folosesc un scop pentru training sau alte scopuri, fără să ajungă produsul generat sau modificat cu AI la utilizatori finali, și asta este important”.
Cum pot fi afectate afacerile românești de Cod
Comisia a luat în calcul să nu împovăreze întreprinderile mici și mijlocii din UE și, implicit, din România, în redactarea legislației, a spus Mădălina la podcast. Astfel, odată cu regulamentul care explică marcarea și etichetarea conținutului generat cu AI, a fost pus la dispoziție un „icon” european care poate fi folosit pentru etichetarea grafică de către IMM-uri sau startup-uri.
„Unele sunt resursele unor companii mari de tehnologie care pot marca și eticheta automat orice conținut generează, și vorbim de un volum uriaș. Pentru un mic antreprenor, pentru un mic influencer sau pentru o publicație mică, cu un angajat sau doi, e de sigur o povară. Noi am ținut cont astfel de lucruri și ne-am gândit să se aplice aceste reglementări cumva proporțional”, a spus Mădălina la podcastul „AI Business, AI Parte”.
Cum este abordată evoluția accelerată a AI-ului
Grupul de lucru a redactat codul astfel încât acesta să se aplice, punctual, pe sistemele de inteligență artificială ieșite acum pe piață, având în vedere că redactarea unei legislații mai „flexibile” este dificilă, spune co-autoarea:
„Legislația europeană, nu mulți știu, dar trece prin foarte multe procese. E un proces foarte birocratic, pentru că sunt foarte mulți decidenți și atunci, din momentul în care este gândit un act legislativ, până în momentul în care este aplicat sau intră în vigoare, e un proces îndelungat. Deci e mult mai greu să influențezi legislația. Pe de altă parte, un cod de bune practici se vrea să fie un instrument tocmai mai flexibil, care să țină pasul cu ce se întâmplă pe zona tehnologiei”.
Ea a mai spus că, după publicarea codului, mai urmează lansarea unor „guidelines” pentru traducerea termenilor legali din zona de inteligență artificială pe la jumătatea lunii iulie, iar grupul de lucru a gândit un taskforce, o echipă care să adapteze ghidul pe măsură ce timpul va trece și sistemele AI se vor schimba, care își va începe activitatea în luna septembrie a acestui an.
Mădălina a amintit și că AI Act intră în vigoare de la data de 2 august și, în principal, obligativitatea care revine „deployers”, a exploatatorilor, de a eticheta conținutul generat cu AI.
Pentru marcarea conținutului generat/modificat cu AI, care revine „providers”, a celor care produc sisteme de inteligență artificială, care aveau produse deja lansate, termenul este în decembrie, iar pentru noii jucători, „s-au mai acordat niște luni extra” pentru conformare.
Co-autoarea recomandă antreprenorilor români să citească noul cod, să verifice etichetarea disponibilă pe site și să urmărească activitatea taskforce-ului pentru modificări ulterioare.
Notă: Citatele au fost ușor modificate pentru claritate și concizie.
Urmăriți podcastul video integral pe YouTube: