81% dintre liderii executivi europeni vor să crească investițiile în AI în următoarele 12 luni, în timp ce doar 7% consideră că piața se află într-o bulă speculativă, potrivit unui studiu transmis, luni, StartupCafe.ro.
Organizațiile trec de la etapa experimentelor la cea în care urmăresc rezultate concrete și un randament mai rapid al investițiilor în AI, arată rezultatele unei cercetări realizate de firma Accenture.
„Chiar și într-un context marcat de incertitudine, liderii companiilor rămân convinși de potențialul inteligenței artificiale. Diferența este urgența în obținerea rezultatelor. Pentru a obține un randament real al investițiilor, companiile trebuie să integreze AI în strategia de business, să dezvolte mecanisme de guvernanță care să permită extinderea utilizării tehnologiei și să regândească modul în care oamenii lucrează”, a declarat Mauro Macchi, CEO Accenture pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa.
Contrar percepției că inteligența artificială va reduce numărul locurilor de muncă, studiul arată că aceasta redefinește rolurile și competențele necesare pe piața muncii. Astfel, 85% dintre liderii executivi consideră că AI va schimba competențele necesare pentru pozițiile de nivel entry-level, iar 71% intenționează să creeze noi roluri entry-level dedicate colaborării dintre oameni și inteligența artificială. Mai mult, peste jumătate (52%) estimează că vor crește recrutările pentru pozițiile entry-level pe măsură ce adoptarea AI se extinde.
În același timp, două treimi dintre angajați (62%) spun că se simt în siguranță în privința locului de muncă, în creștere cu 21 de puncte procentuale față de începutul anului. Cu toate acestea, peste jumătate (52%) cred că pentru tinerii aflați la început de carieră devine mai dificil să își găsească un loc de muncă din cauza AI.
Majoritatea angajaților resimt deja efectele pozitive ale utilizării AI: 77% spun că instrumentele bazate pe inteligență artificială le-au crescut productivitatea, iar 68% afirmă că au o satisfacție mai mare la locul de muncă după introducerea acestor tehnologii.
Cu toate acestea, doar 22% dintre liderii executivi afirmă că organizațiile lor au reușit să obțină valoare de business susținută și la scară largă din implementarea AI. În același timp, peste jumătate (55%) sunt convinși că proiectele bazate pe inteligență artificială agentică vor genera rezultate cuantificabile și relevante pentru consiliile de administrație în următoarele 12 luni.
Principala provocare rămâne integrarea AI în strategia de business: unul din cinci lideri (20%) indică lipsa unei legături clare între inițiativele de AI și obiectivele organizației drept principalul obstacol în obținerea rezultatelor.
Companiile europene, mai prudente în contextul incertitudinilor globale
Pe fondul tensiunilor geopolitice și al încetinirii economiei globale, liderii executivi adoptă o abordare mai pragmatică. Doar 43% mai estimează o accelerare a creșterii veniturilor, comparativ cu 72% la începutul anului. Totodată, 72% se așteaptă la o creștere a inflației, iar 68% anticipează o încetinire a economiei mondiale.
Pentru a-și consolida reziliența, aproape jumătate dintre organizații (48%) intenționează să își diversifice lanțurile de aprovizionare, iar 52% desfășoară programe de transformare operațională pentru a reduce impactul volatilității prețurilor și al constrângerilor din sectorul energetic.
Studiul Accenture Pulse of Change a fost efectuat în perioada aprilie - iunie 2026, pe un eșantion de 980 de lideri executivi și 980 de angajați din cele mai mari organizații europene, active în 19 industrii. Cercetarea analizează impactul schimbărilor economice și tehnologice asupra mediului de afaceri, cu accent pe inteligența artificială, AI generativă și transformarea forței de muncă.