La Brașov, pe 7 mai, 12 startup-uri din România au intrat în „Arena Urșilor” cu MVP-uri, pitch-uri și ambiția de a atrage investiții seed și early-stage. Evenimentul, organizat de ProAfaceri România, a adus în aceeași sală fondatori, investitori, antreprenori și parteneri internaționali din Europa, Orientul Mijlociu și SUA, într-o ediție dominată de tehnologie, AI și soluții digitale scalabile.
Programul „Arena Urșilor”, lansat în 2010, a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai vizibile formate independente de preaccelerare pentru startup-uri din România, adresându-se fondatorilor din IT, tehnologie, mediu și defense.
Evenimentul s-a desfășurat la Casa Armatei din Brașov, unde startup-urile și-au prezentat public proiectele atât în fața „urșilor” - investitori și antreprenori cu experiență -, cât și în fața publicului și a ecosistemului de business prezent.
Startup-urile cu AI, platformele digitale și tehnologia au dominat ediția din 2026
Ediția din acest an a adus startup-uri din toată țara, cu fondatori aflați în faza de validare și dezvoltare a produselor. În arenă au urcat echipe cu proiecte din fashion-tech, AI, marketplace-uri, travel-tech, health-tech, eSIM și mobilitate electrică.
Pe lista „urșilor” s-au aflat antreprenori și manageri precum Mircea Căpățînă, Dragoș Benga, Marius Dan și Sergiu Nichiforov.
„Sunt încântat de calitatea startup-urilor din acest an și de accentul puternic pe zona de tech, dar și de calitatea inovației fondatorilor”, a declarat Sergiu Nichiforov, prezent pentru a șasea oară în Arena Urșilor.
Evenimentul a inclus și prezența unor parteneri internaționali din Dubai, Marea Britanie, SUA, Elveția, Luxemburg și Coasta de Azur, inclusiv reprezentanți ai unor preacceleratoare europene și ai unei platforme internaționale cu peste 70.000 de investitori.
Cine sunt câștigătorii Arena Urșilor 2026
Marele câștigător al ediției a fost startup-ul ViStyle, o platformă digitală de fashion.
Locul al doilea a fost obținut de MicroPIM, platformă de gestionare a cataloagelor de produse, iar locul al treilea a mers către Agent Uriel, o platformă AI pentru customer operations.
Premiul de popularitate a fost câștigat de Momentum, platformă pentru organizare de evenimente.
În competiție au mai participat startup-urile Eco-Dome, TradeX, NetSIM, IZI365, Unde Mergem, TakeIT, Charge4All și United AI Platform.
Potrivit organizatorilor, toate startup-urile participante au beneficiat de validare și pregătire pentru piață, iar unele dintre ele urmează să intre în discuții pentru posibile runde de investiții.
„Startup-urile românești au nevoie de tracțiune și de mentori”
Sorin Peligrad, CEO Arena Urșilor România, a declarat că evenimentul își propune să conecteze startup-urile locale la resurse și piețe internaționale.
Am construit Arena Urșilor ca pe un spațiu unde eșecul este o lecție, iar succesul este scalabil. Astăzi, prin verticalele Arenei, conectăm geniul tehnic românesc cu resurse globale. Este timpul ca startup-urile noastre să nu mai fie doar promițătoare, ci să devină piloni de stabilitate și inovație în regiune.
„Într-o piață globală tot mai competitivă, startup-urile românești au nevoie de mai mult decât o idee bună; au nevoie de tracțiune și de mentori care au ridicat deja milioane de euro. La Arena Urșilor, punem față în față inovația brută cu experiența investitorilor de tip ‘bear angels’. Mesajul nostru pentru antreprenori este clar: aduceți-vă MVP-ul în arenă, demonstrați-vă valoarea, iar noi vă oferim pista de decolare către piețele internaționale”, a declarat Sorin Peligrad.
TikTok România, live-streaming și networking între startup-uri și investitori
Ediția din 2026 a inclus și prezența TikTok România, care a participat cu servicii dedicate antreprenorilor și companiilor. Organizatorii au pregătit live-streaming, filmări cu dronă și un cerc de roboți industriali realizat de Minitechnicus.
Zona de networking a fost completată de parteneri HORECA locali, iar Poșta Română a emis cărți poștale dedicate Arena Urșilor și a instalat o cutie poștală specială pentru expedierea edițiilor limitate oriunde în lume.
Evenimentul a fost organizat de ProAfaceri România, împreună cu parteneri din ecosistemul local și internațional de business, investiții și antreprenoriat.