De la 1 septembrie 2025, plafonul de la care o firmă din România devine plătitoare de TVA va crește de la 300.000 lei, cât este în prezent, la 395.000 lei, conform unui proiect de ordonanță, pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor.
Proiectul de Ordonanță a mai fost pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor în luna martie, după cum am scris pe StartupCafe.ro, însă adoptarea sa nu s-a mai concretizat.
Documentul pus în transparență acum de Finanțe transpune prevederile unei directive europene pe care România trebuia să le implementeze până la 31 decembrie 2024, cu aplicare de la 1 ianuarie 2025.
„Având în vedere obligația de a transpune până la 31 decembrie 2024 și de a aplica începând cu 1 ianuarie 2025 prevederile Directivei (UE) 2020/285 a Consiliului din 18 februarie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici și a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește cooperarea administrativă și schimbul de informații în scopul monitorizării aplicării corecte a regimului special pentru întreprinderile mici, care reglementează posibilitatea întreprinderilor mici de a aplica regimul special de scutire și în alte state membre decât cel în care sunt stabilite, se propune implementarea unor reguli care vor permite persoanelor impozabile stabilite în România să solicite aplicarea regimului special pentru micile întreprinderi în alte state membre, respectiv persoanelor impozabile stabilite în alte state membre să solicite aplicarea regimului special pentru micile întreprinderi în România”, se arată în nota de fundamentare.
Totodată, odată cu transpunerea directivei în legislația națională, și firmele mici stabilite în alt stat membru decât cel în care este datorată TVA vor putea beneficia de scutire.
„Astfel, persoanele impozabile stabilite în România vor avea posibilitatea să aplice regimul special de scutire pentru mici întreprinderi în alte state membre dacă cifra de afaceri a acestora nu depășește la nivel unional plafonul de 100.000 de euro și operațiunile efectuate în statul membru în care solicită aplicarea scutirii nu depășește plafonul de scutire aplicabil în statul membru respectiv”, conform documentului.
Ce prevede proiectul de Ordonanță:
- Persoanele impozabile care au depășit în luna august 2025 plafonul de scutire pentru întreprinderile mici de 300.000 de lei, în vigoare la data depășirii plafonului, nu trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA decât la depășirea plafonului anual de scutire de 395.000 lei.
- Dacă în luna august 2025 a fost depășit și plafonul de 395.000 lei, persoana impozabilă trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA cel târziu în data de 10 septembrie 2025 și să aplice regimul normal de taxare începând cu această dată. Înregistrarea în scopuri de TVA a respectivei persoane se va considera valabilă începând cu data de 10 septembrie 2025.
- Persoanele impozabile înființate anterior anului 2025, care s-au înregistrat în scopuri de TVA până la data de 1 septembrie 2025, inclusiv, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de 300.000 lei, pot solicita, începând cu data de 1 septembrie 2025, scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform, în vederea aplicării regimului special de scutire, dacă nu au depăşit plafonul de scutire de 300.000 lei din anul precedent, respectiv anul 2024, şi dacă până la data solicitării scoaterii din evidenţă nu au depăşit plafonul de 395.000 lei.
- Persoanele impozabile înființate în anul 2025, care s-au înregistrat în scopuri de TVA până la data de 1 septembrie 2025, inclusiv, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de 300.000 lei, pot solicita, începând cu data de 1 septembrie 2025, scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului special de scutire, dacă până la data solicitării scoaterii din evidenţă nu au depăşit plafonul de 395.000 lei.
- Solicitarea de scoatere din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, în situațiile prevăzute la alin. (2) și (3), se poate depune la organele fiscale competente între data de 1 şi 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă. Anularea va fi valabilă de la data comunicării deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA. Organele fiscale competente au obligaţia de a soluţiona solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, cel târziu până la finele lunii în care a fost depusă solicitarea. Până la comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, persoanei impozabile îi revin toate drepturile şi obligaţiile persoanelor înregistrate în scopuri de TVA.
- Persoana impozabilă care a solicitat scoaterea din evidenţă are obligaţia să depună ultimul decont de taxă, indiferent de perioada fiscală aplicată, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. În ultimul decont de taxă depus, persoanele impozabile au obligaţia să evidenţieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă.
În plus, conform notei de fundamentare, se propune transpunerea prevederilor Directivei (UE) 2022/542 în ceea ce privește cotele taxei pe valoarea adăugată, care vizează, în principal, modificarea normelor care reglementează locul prestării pentru activitățile/evenimentele care presupun prezență virtuală/sunt transmise pe internet sau sunt puse la dispoziție printr-o altă modalitate virtuală, pentru a se asigura impozitarea în statul membru de consum, astfel încât serviciile prestate unui client prin mijloace electronice să fie impozabile în locul în care clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită.
Întrucât persoanele impozabile stabilite în alte state membre cărora li s-a confirmat posibilitatea aplicării regimului special de scutire pentru întreprinderi mici în România prin atribuirea de către statul membru de stabilire a codului de identificare cu sufixul “EX” valabil pentru România, nu pot fi private de acest drept, este necesară includerea unor prevederi tranzitorii care să reglementeze această situație, intervenită până la intrarea în vigoare a prevederilor prezentului act normativ, respectiv aplicarea scutirii pentru întreprinderi mici în România.
Vezi proiectul de Ordonanță al Finanțelor:
Vezi nota de fundamentare: