Recentele măsuri fiscale aduse prin intermediul OUG 79/2017 vor aduce o scădere a veniturilor angajaților din sectorul IT. Impactul măsurilor se va resimți în scăderea nu doar a business-ului companiilor de servicii, ci și a interesului investitorilor pentru România, pe termen lung, arată Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii din România.
Asociaţia a realizat o consultare cu companiile membre cu diverse specializări (firme de dezvoltare de software la comandă, de cercetare-dezvoltare și companii de produs, atât locale, cât și multinaționale) pe tema impactului modificărilor recente aduse prin intermediul OUG 79/2017 atât asupra costurilor companiilor, cât și asupra veniturilor angajaților.
Simulare pentru cost salarial de 10.000 lei – in varianta curentă și respectiv începând din ianuarie 2018:
Astfel, pentru ca modificarea să nu aibă impact asupra costurilor salariale (n.r. - adică angajatorul să nu cheltuie mai mulți bani cu plata salariului), chiar în varianta în care companiile vor mări salariile brute ale angajaților, angajații care în acest moment beneficiază de scutirea de impozit vor înregistra, totuși, o scădere a veniturilor nete de minim 6.5%.
UPDATE: Trecerea contribuţiilor în sarcina angajatului forţează marirea salariului brut; contribuţiile sociale (de acum toate la angajat) se calculează pe un salariu brut mărit – deci cresc în valoare. Restul banilor care rămân după scăderea diferitelor contribuţii sunt astfel mai puţini decât erau înainte. Pentru ceilalti salariati, această diferenţă se compensează cu scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Programatorii sunt scutiţi de impozitul de 16%, au explicat pentru StartupCafe reprezentanţii ANIS.