Un studiu realizat în 2026 arată că mai bine de 7 din 10 români se declară mulțumiți sau foarte mulțumiți de interacțiunile online cu instituțiile publice, iar plata taxelor și impozitelor a fost cel mai utilizat serviciu digital în ultimul an.
Chiar și așa, mai bine de 8 din 10 români consideră că România este doar puțin sau parțial digitalizată la momentul actual, iar mai puțin de 10% o văd ca „destul de” sau „foarte” digitalizată. Totuși, numărul românilor nemulțumiți de stadiul digitalizării a scăzut cu aproximativ 14 puncte procentuale față de penultimul studiu, realizat în noiembrie 2025.
În același timp, aproape 8 din 10 români consideră că digitalizarea este un lucru bun sau foarte bun, arată studiul AtlasIntel despre percepția românilor privind digitalizarea serviciilor publice. Potrivit raportului, procentul celor care evaluează pozitiv digitalizarea a crescut cu aproximativ 6 puncte.
TOP cele mai folosite servicii digitale de stat în România
Majoritatea românilor au folosit servicii publice online în ultimul an. Astfel:
- 60,2% au plătit taxe sau impozite online;
- 49,6% au făcut programări pentru documente sau transport;
- 32,6% au apelat la programări online în spitalele publice.
De asemenea, aproape 30% dintre românii chestionați au obținut pe cale digitală acte sau documente de la primărie, ANAF sau alte instituții.
Ce avantaje cred românii că are digitalizarea instituțiilor statului
Respondenții consideră că digitalizarea, în sine, se referă la posibilitatea de a trimite cereri și de a rezolva probleme în relația cu statul exclusiv online, fără a merge la ghișeu (82,3%), urmată de posibilitatea de a avea toate documentele în telefon, într-un portofel digital (43,8%), și eliminarea situațiilor în care cetățenii trebuie să transporte documente între instituții (43,1%).

Când vine vorba de avantaje, aproape 80% dintre români cred că principalul beneficiu al digitalizării este câștigul de timp, alături de accesul mai ușor și mai rapid la informații și servicii (60,4%) și de reducerea birocrației în instituțiile statului (54,9%).
Pe de altă parte, cel mai categoric rezultat al sondajului are legătură cu viteza digitalizării. Aproximativ 87% dintre respondenți consideră ritmul actual al digitalizării statului drept lent sau foarte lent.
Digitalizarea instituțiilor publice. Ce așteptări au românii în 2026
Românii plasează pe primele locuri în lista priorităților de digitalizare o aplicație care să centralizeze toate documentele personale pentru relația cu statul și mediul privat (53,7%), urmată îndeaproape de programările online la spitale și accesul la dosarul medical (50,3%).

Românii se mai așteaptă și la obținerea electronică a actelor oficiale (37,8%) și accesul digital la rețete sau adeverințe medicale (37,8%).
Deși românii sunt optimiști în ceea ce privește digitalizarea, aceștia identifică și riscuri. Mai mult de 56% se tem că datele personale le vor fi accesate fără acordul lor, în timp ce 51,3% vorbesc despre dependența de rețele sociale.
Alături de asta, aproape 45% dintre respondenți declară că sunt îngrijorați de faptul că nu mai pot distinge conținutul real de cel generat cu inteligența artificială.
Raportul mai arată că 74,8% dintre cetățeni declară că principala lor îngrijorare este corupția din instituțiile statului. Totodată, 53,8% consideră că România merge într-o direcție greșită, iar 71,1% spun că țara are nevoie de schimbări majore.
Sondajul a fost realizat de AtlasIntel pentru Edge Institute pe un eșantion de 2.325 respondenți, prin recrutare digitală aleatorie. Datele au fost colectate în perioada 4–10 martie 2026, iar rezultatele au fost prezentate în cadrul evenimentului „Identitate: De la cartea electronică la portofelul european”, organizat joi de către Edge Institute.
Articol realizat de Marian-Cristian Munteanu