Investitorii români pot cumpăra, începând de luni, 12 octombrie 2026, unități ale unui nou fond tranzacționat la Bursa de Valori București (BVB), care urmărește evoluția a 30 dintre cele mai mari companii listate în Polonia. Printre acestea se numără proprietarii magazinelor Sinsay, Reserved și Froo, dar și grupuri din sectorul bancar, comerțul online și industria minieră.
Fondul InterCapital POLAND WIG30TR UCITS ETF, administrat de compania croată InterCapital ETF, a intrat la tranzacționare pe piața reglementată a BVB sub simbolul bursier ICWIGETF.
Este al cincilea ETF listat de InterCapital la București și oferă investitorilor locali posibilitatea de a investi indirect în companii poloneze, fără să fie necesară cumpărarea individuală a acțiunilor acestora de pe Bursa de Valori din Varșovia.
Un ETF (Exchange Traded Fund) este un fond de investiții ale cărui unități se cumpără și se vând la bursă, asemănător acțiunilor. În cazul noului instrument, fondul urmărește indicele WIG30TR, care include 30 dintre cele mai mari și mai lichide companii de pe piața poloneză și ia în calcul reinvestirea dividendelor brute.
De la Sinsay și Reserved la Froo și Allegro. În ce companii pot investi românii
Noul ETF include expunere la mai multe companii poloneze ale căror produse și servicii sunt deja cunoscute consumatorilor români.
Printre acestea se numără LPP, grupul care deține mărcile de îmbrăcăminte Sinsay, Reserved, Cropp, House și Mohito, dar și Żabka, operatorul celei mai mari rețele de magazine de proximitate din Polonia, prezent în România prin brandul Froo.
Din indice face parte și Allegro, una dintre cele mai mari platforme de comerț electronic din Europa, alături de KGHM, un important producător internațional de cupru și alte metale.
Sectorul financiar are o reprezentare importantă în indice. Cea mai mare pondere revine PKO Bank Polski, cea mai mare bancă universală din Polonia. Alte companii financiare incluse sunt Bank Pekao, PZU, Erste Bank Polska și mBank.
Portofoliul mai cuprinde KRUK, unul dintre cei mai mari administratori de creanțe din Europa.
Prin cumpărarea unităților noului ETF, investitorii români obțin expunere la evoluția acestor companii, fără să fie nevoiți să construiască separat un portofoliu de acțiuni poloneze.
Bursa poloneză: creștere de 31% în 2026 și randament de aproape 250% în ultimii 10 ani
Potrivit datelor prezentate de BVB și InterCapital, indicele WIG30TR a înregistrat o creștere de 31,4% de la începutul anului 2026, iar în ultimii zece ani randamentul total calculat în euro a ajuns la 247,5%.
În aceeași perioadă de zece ani, indicele WIG20TR, care urmărește un grup mai restrâns de companii poloneze, a avut un randament de 220,6%.
La 6 octombrie 2026, indicele WIG30 avea un raport între prețul acțiunilor și profiturile companiilor (P/E) de aproximativ 13,4, comparativ cu 16,2 pentru MSCI Europe și 23,8 pentru indicele american S&P 500.
Randamentul dividendelor era de aproximativ 3,4% pentru WIG30, față de 2,9% pentru indicele european și 1% pentru S&P 500.
Aceste date indică evaluări mai reduse ale acțiunilor poloneze în raport cu cele două piețe de referință, deși performanțele istorice nu garantează randamente viitoare.
Polonia este a șasea economie a Uniunii Europene, iar pentru 2026 este estimată o creștere economică de 3,5%, potrivit comunicatului de listare.
„Polonia este o completare naturală a oportunităților de investiții disponibile pe Bursa de Valori București. Piața sa internă, necesarul de investiții și companiile active la nivel internațional oferă multiple surse de creștere a câștigurilor, în timp ce evaluările acțiunilor rămân comparativ moderate în Europa”, a declarat Krešo Vugrinčić, președintele Consiliului de Administrație al InterCapital ETF.
Acesta a subliniat că investitorii români cunosc deja multe dintre companiile poloneze incluse în indice, prin produsele și serviciile pe care le folosesc.
Cum pot cumpăra românii noul ETF de la Bursa de Valori București
Unitățile fondului InterCapital POLAND WIG30TR UCITS ETF pot fi cumpărate și vândute prin intermediul brokerilor autorizați să tranzacționeze la BVB, folosind aceeași procedură ca în cazul acțiunilor.
Instrumentul este disponibil sub simbolul ICWIGETF, iar investițiile pot fi realizate atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice.
Fondul este administrat de InterCapital ETF d.o.o., companie cu sediul în Zagreb, Croația. La 18 septembrie 2026, acesta avea active de 12,3 milioane EUR.
Listarea a fost realizată cu sprijinul InterCapital Securities, care asigură și servicii de market maker, contribuind la menținerea lichidității necesare tranzacționării.
„InterCapital ETF revine la BVB cu o nouă listare și extinde opțiunile de investiții internaționale disponibile direct din țara noastră”, a declarat Remus Vulpescu, directorul general al Bursei de Valori București.
Potrivit acestuia, noua listare reflectă dezvoltarea pieței locale de capital și interesul pentru instrumente care permit diversificarea internațională a investițiilor.
InterCapital administrează investiții de peste 200 milioane EUR. Aproape 3.000 de investitori sunt din România
InterCapital ETF administra, la 18 septembrie 2026, active totale de 207 milioane EUR, dintre care 16,4 milioane EUR erau deținute prin intermediul Bursei de Valori București.
Compania deservește peste 13.200 de investitori din România, Croația și Slovenia, inclusiv 2.940 de investitori români.
Pe lângă noul fond dedicat Poloniei, InterCapital mai are patru ETF-uri tranzacționate la București. Acestea urmăresc evoluția principalelor companii listate din România, Slovenia și Croația, precum și a obligațiunilor guvernamentale românești denominate în euro, cu maturități între 5 și 10 ani.
O dată cu noua listare, investitorii au acces la 11 ETF-uri tranzacționabile pe piața locală, administrate de InterCapital, Patria Asset Management, BT Asset Management, Globinvest și SAI Broker.
InterCapital ETF este parte a grupului financiar croat InterCapital, activ în administrarea investițiilor, brokeraj și servicii financiare digitale.
Noul instrument extinde astfel posibilitățile investitorilor români de a-și diversifica portofoliile pe piețele din Europa Centrală și de Sud-Est, direct prin Bursa de Valori București.