Managerul român Dan Oros, cunoscut ca mentor și investitor pe scena startup-urilor de tehnologie românești, a anunțat că se întoarce la compania americană Google, dar de data aceasta într-un rol regional pe Strategie și Operațiuni, acoperind Europa Centrală și de Est (CEE).
„Super încântat să mă alătur Google și YouTube într-un nou rol regional pe Strategie și Operațiuni, acoperind Europa Centrala și de Est (CEE). Cred că Google este excelent pozițonat pentru a conduce și a inova în mod responsabil în era inteligenței artificiale, iar regiunea CEE, inclusiv România, are potențialul de a accelera și mai mult progresul prin tehnologie. Mă bucur să contribui activ la proiecte și produse care fac tehnologia AI utilă pentru toata lumea, și voi continua să sprijin ecosistemul de tech și startupuri”, a anunțat, luni, Dan Oros, pe Facebook.
Astfel, el coordonează acum zona de strategie și operațiuni Google pentru regiunea CEE, incluzând aici piețe ca România, Ungaria, Cehia, Slovacia etc.
Dan Oros a mai lucrat la compania IT americană, timp de 6 ani, în perioada 2017-2023, el conducând atunci departamentul de marketing al Google România.
În perioada 2023-2025, Oros a condus, din funcția de CEO, startup-ul Creatopy, care dezvoltă o tehnologie de inteligență artificială (AI) pentru industria de publicitate.
Cu Dan Oros la conducere, startup-ul fondat de antreprenorul român Gabriel Ciordaș și Daniel Demian, a reușit să obțină, în octombrie 2023, o investiție-record de 10 milioane de dolari, de la fondurile de capital de risc 3VC (cu sediul la Viena) și Point Nine (cu sediul la Berlin). Compania avea doar doi ani de existență la acel moment.
În februarie 2025, Tammy Nam a fost numită CEO al Creatopy.
Platforma Creatopy permite brandurilor și agențiilor să eficientizeze procesele de creare a reclamelor digitale, sporind productivitatea și reducând considerabil atât costurile, cât și timpul de livrare ale campaniilor prin tehnologii AI.
Pe lângă activitatea de la Google, Dan Oros s-a implicat și ca investitor în startup-uri. Printre altele, el a investit în Bloomcoding, o școală digitală de programare si logica pentru copii cu vârste de până la 14 ani. De asemenea, Dan Oros a fost selectat în programul european de scouting al Accel, unul dintre cele mai puternice fonduri de investiții din lume. Prin acest program, celor selectați li se încredințează câte 200.000 de dolari, să-i investească în startup-uri de tehnologie.
Înainte să vină prima dată la Google România, Dan Oros a condus operațiunile pe România, Ungaria și Croația ale companiei franceze Bla Bla Car, o platformă online care intermediază serviciile de transport interurban.