Piața construcțiilor începe să dea semne de frânare: tot mai multe companii se așteaptă la mai puține lucrări în 2026, în timp ce lipsa de muncitori calificați devine o problemă mai mare decât incertitudinea economică.
Un studiu transmis comunității antreprenoriale StartupCafe arată că industria intră într-o fază de ajustare, în care presiunile operaționale cresc, iar firmele sunt nevoite să își regândească investițiile și modul de lucru.
62% dintre firme anticipează scăderi ale lucrărilor
Datele din raportul „Piața de Construcții & Instalații în România, 2026”, realizat de MKOR la comanda Uniprest Instal, arată că 62% dintre profesioniști anticipează o scădere a volumului de lucrări în 2026, în creștere semnificativă față de 48% în 2025.
Evoluția confirmă o deteriorare clară a sentimentului din piață, pe fondul scăderii investițiilor și al incertitudinilor economice. În paralel, firmele își schimbă prioritățile și se orientează tot mai mult către eficiență operațională, infrastructură și conformare la reglementări.
„În contextul actual, rolul statului este esențial în susținerea sectoarelor afectate de incertitudine și de scăderea investițiilor. Domeniul construcțiilor și instalațiilor este unul cu reacție lentă, unde deciziile luate astăzi se văd în piață peste luni sau chiar ani, motiv pentru care este nevoie de planificare pe termen mediu și lung. În același timp, fondurile europene rămân principalul motor de dezvoltare, iar prioritatea noastră este finalizarea proiectelor aflate în derulare și creșterea capacității de absorbție. România are în continuare un potențial semnificativ de creștere, însă pentru a-l valorifica este nevoie de investiții coerente, de consolidarea capacității industriale și de o utilizare eficientă a resurselor disponibile.”, afirmă Barna Tánczos, viceprim-ministru și senator, în cadrul conferinței Install Efficiency 2026.
Criza de personal devine principala problemă
Pentru prima dată, lipsa personalului calificat depășește incertitudinea economică în topul riscurilor din industrie.
Potrivit studiului, 24% dintre respondenți indică deficitul de personal drept cea mai mare provocare. Problema este mult mai accentuată în zona instalațiilor, unde procentul ajunge la 33%, față de doar 15% în construcții.
Pe lângă lipsa de personal, companiile se confruntă și cu pierderi operaționale semnificative: 52% pierd resurse din cauza modificărilor tehnice din timpul execuției, iar 47% din cauza erorilor de proiectare. În același timp, 46% dintre instalatori sunt afectați de plăți întârziate, iar 40% de termene nerealiste.
„Anul acesta vedem o schimbare clară de dinamică în piață. Nu mai este vorba doar despre contextul economic, ci despre capacitatea reală a companiilor de a livra proiecte într-un mediu tot mai complex. Lipsa de personal calificat începe să fie o limitare reală, iar în paralel crește presiunea pe eficiență și pe calitatea execuției. În acest context, diferența o vor face companiile care reușesc să își organizeze mai bine procesele și să lucreze cu parteneri care aduc valoare, nu doar produse.”, spune Eniko Péter, Managing Director al Uniprest Instal, companie din sectorul distribuției de echipamente pentru instalații.
Investițiile continuă, dar piața devine mai selectivă
Chiar și în acest context, 85% dintre companii spun că vor investi în 2026, ușor sub nivelul de 92% din anul anterior. Diferența vine din schimbarea direcției: firmele prioritizează consolidarea infrastructurii și conformarea la reglementări, în detrimentul expansiunii.
În paralel, piața nu se prăbușește, dar devine mai selectivă. Segmentul industrial domină în prezent, însă pe termen mediu companiile văd oportunități mai mari în proiectele mixte și publice, ceea ce indică o orientare către proiecte mai complexe.
Eficiența energetică devine, la rândul ei, o cerință standard: 84% dintre respondenți spun că este cerută direct de client. În același timp, relațiile din industrie se maturizează, iar companiile caută tot mai mult parteneriate, nu doar furnizori.
„Din perspectiva sectorului financiar, vedem o economie rezilientă, dar clar sub presiune, într-un context geopolitic și economic tot mai complex. Dacă anul trecut discutam predominant despre impactul fiscal, astăzi focusul s-a mutat către instabilitatea globală și efectele acesteia asupra investițiilor. România are însă un potențial real de creștere pe termen lung, susținut în special de fondurile europene și de investițiile în infrastructură, care rămân un motor important pentru economie. În același timp, accesul la finanțare devine tot mai competitiv, iar sănătatea financiară a companiilor și capacitatea lor de adaptare devin esențiale într-un mediu în continuă schimbare.”, spune Oana Macoveiciuc, Head of Construction, Transportation & Private Defense Industry în cadrul BCR.
La rândul ei, Rodica Lupu, Director al Cluster TEC și consultant în inovare, atrage atenția asupra nevoii de colaborare: „Datele arată că există deschidere către inovare, însă colaborarea rămâne o zonă insuficient dezvoltată. În acest context, capacitatea companiilor de a construi parteneriate devine un factor esențial pentru evoluția lor”.
Metodologioa studiului
Datele provin din raportul „Piața de Construcții & Instalații în România, 2026”, realizat de MKOR la comanda Uniprest Instal, pe baza unui eșantion de 100 de respondenți - decidenți din companii din construcții și instalații. Colectarea datelor a fost realizată prin chestionar telefonic (CATI), în perioada februarie - martie 2026.