Obsesia Dacia este reducerea costurilor, a recunoscut Mihai Bordeanu, directorul brandului românesc pentru regiunea Europei de Sud-Est, care a explicat că producătorul auto decide în mod conștient să amâne introducerea unor tehnologii pe care le deține, până în momentul în care este convins că și le doresc clienții.
Prezent miercuri la PwC Technology Summit de la București, Mihai Bordeanu, omul pus de francezii de la Renault să conducă brandul Dacia în zona aceasta, a oferit idei prețioase antreprenorilor români, mai ales pe partea de control al costurilor.
El a explicat, în primul rând, că simplitatea este „ingredienttul-cheie” din „sosul” de succes al Daciei noastre pe piețele internaționale.
„Suntem o companie foarte, foarte tânără. Logan a scos ochii în lume acum 20 de ani. 20 de ani în industria auto sunt foarte puțini. Și pentru asta a trebuit să venim cu ceva disruptiv, cu o rețetă nouă. Și am făcut lucrul acesta. Vă spun un singur ingredient: simplitatea. Dacia este extrem de simplă. Modul în care facem mașini, modul în care le folosim, modul în care le vindem - totul este foarte simplu. Baza este simplitatea, we keep it simple”, a spus Bordeanu.
El a explicat că Dacia a introdus abia în 2025, pe modelul Bigster, o dotare banală, existentă de zeci de ani pe piață: un buton de închidere/deschidere automată a portbagajului.
„Adoptăm o tehnologie doar atunci când ea este relevantă și esențială pentru client. Vă dau un exemplu: deschiderea automată a portbagajului. Printr-o simplă apăsare pe buton, se deschide portbagajul. Printr-o simplă apăsare de buton, se închide portbagajul. Pare ceva foarte simplu, banal, a apărut acum zeci de ani la mașinile premium, a apărut acum mulți ani la mașinile mainstream. Noi, la Dacia, am avut o decizie conștientă și voluntară să nu-l folosim.
De ce? Pentru că ne uităm foarte mult la clienți, facem studii și cercetări și am remarcat că sunt lucruri care nu sunt relevante, esențiale. Clientul vrea să ajungă din punctul A în punctul B și alte câteva lucruri. Butonul ăla nu era pe listă și atunci am hotărât să nu adoptăm tehnologia. Dar, atenție, lucrurile se schimbă în timp. În 2025, am lansat Dacia Bigster. L-am lansat pentru alt tip de client, ne ducem în segmentul C, un subcompact. Și am început să întrebăm acei clienți ce își doresc și am aflat că, în acel segment, lucrul acesta este esențial. Și am pus butonul respectiv, iar noul Bigster are acum butonul de închidere/deschidere a portbagajului”.
„E obsesia noastră reducerea de costuri (...), pentru a le oferi clienților o mașină accesibilă. (...) Nu-i ușor să faci mașini simple”, a concluzionat șeful Dacia.
„Fabrica Dacia e ca Vama Veche - nu mai este ce a fost odată”
Un alt exemplu de tehnologie pe care Dacia l-a introdus mai târziu pe mașinile sale este conectivitatea.
„Avem grijă să ne menținem la zi cu tehnologia, dar nu o folosim întotdeauna. Iar asta e o decizie conștientă, în mod conștient alegem să mergem sau nu într-o anumită direcție. De exemplu, avem conectivitate pe noile modele. Acum câțiva ani consideram - și a rămas ideea asta - că nu vrem să fim deloc un pionier, un inovator în domeniul ăsta. Noi vrem să aducem tehnologia asta când clienții au nevoie de ea și să o menținem cât mai accesibilă”, a exemplificat șeful Dacia, Mihai Bordeanu.
Chiar dacă mașinile Dacia rămân fidele conceptului de simplitate, Bordeanu se laudă că fabrica de la Mioveni este una avansată tehnologic.
„Fabrica Dacia e ca Vama Veche - nu mai este ce a fost odată. La Mioveni, toate utilajele pe care le avem sunt interconectate”, a mai spus Bordeanu.
Dacia Sandrider, campioana de la Dakar, „evident că nu are foarte multe lucruri în comun cu mașina pe care o conduc eu sau cu Sandero”
Dacă mașinile Dacia de serie rămân simple, cum a reușit brandul românesc să câștige Raliul Dakar 2025? Mihai Bordeanu a explicat că bolidul Dacia Sandrider, care a cucerit nisipurile din Arabia Saudită, reprezintă, de fapt, un laborator pentru testarea noilor tehnologii ale viitorului, în condiții de stres maxim.
„E un pariu pe care l-am făcut. Iar mașina respectivă, Dacia Sandrider, evident că nu are foarte multe lucruri în comun cu mașina pe care o conduc eu sau cu Sandero. Punem un pariu și vrem să accesăm lucruri care vor fi esențiale la un moment dat. Sandrider și Dakar sunt un laborator - am vrut să vedem cum funcționează anumite lucruri în condiții de stres maxim”, a explicat directorul brandului Dacia.
Un element esențial al victoriei la raliu a fost combustibilul sintetic folosit de Dacia Sandrider, mașina realizată în colaborare cu rupul britanic de inginerie Prodrive. Dar acesta se poate dovedi și elementul victoriei Dacia pe străzile din Uniunea Europeană, după 2035, când constructorii auto ar urma să fie obligați să reducă emisiile de carbon.
„Vă dau un exemplu: e vorba de combustibil. Cu ajutorul unui partener al nostru, Aramco, Dacia Sandrider a rulat cu un combustibil sintetic. Din 2035 nu veți mai putea conduce decât mașini electrice, pentru că trecem la zero grame emisii. Combustibilul sintetic face posibil să folosim mașina pe care o avem astăzi, în loc să cumpărăm una nouă. Și punem acest tip de combustibil în rezervor. Este doar o problemă de preț și, probabil, o provocare pentru următorul deceniu”, a mai explicat Mihai Bordeanu, managing director Dacia South Eastern Europe.