Tinerii români între 17 și 19 ani care au idei de afaceri, care își doresc să își dezvolte un talent artistic, sportiv sau vocațional, care vor să investească în parcursul lor academic și educațional și care vor să creeze conținut și sunt pasionați de social media, printre altele, se pot înscrie pentru un grant oferit de Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Tinerii interesați pot găsi mai multe detalii și pot aplica AICI până pe 14 iunie.
Noua ediție „Grant My Passion”, dezvoltată în parteneriat cu Asociația The Social Incubator, duce mai departe proiectul pilot lansat anul trecut și amplifică impactul programului prin extinderea numărului de granturi, a sesiunilor de mentorat și workshop-uri, precum și printr-o componentă educațională dezvoltată la nivel național, dedicată tinerilor care vor să își transforme pasiunile și ideile în proiecte cu impact real.
McDonald’s acordă granturi în valoare totală de peste 350.000 de lei (brut), destinate susținerii inițiativelor din cinci domenii-cheie: antreprenoriat, educație, talent, sustenabilitate și creare de conținut.
Programul este completat de sesiuni de mentorat, workshop-uri și activități educaționale dezvoltate și implementate împreună cu Asociația The Social Incubator, pentru a le oferi participanților acces la instrumente concrete de dezvoltare personală și profesională.
„Prima ediție Grant My Passion ne-a arătat că tinerii au idei curajoase și mult potențial atunci când au acces la sprijinul potrivit. De aceea, anul acesta ne-am dorit să dezvoltăm programul și să mergem mai departe de componenta de finanțare, prin mai multe oportunități de mentorat, workshop-uri și acces la resurse educaționale pentru tinerii din întreaga țară. Credem că dezvoltarea vine atunci când oferi nu doar susținere financiară, ci și contexte reale de învățare și oameni care să îi ajute să își transforme ideile în proiecte concrete” a spus Valentin Truță, Director General Premier Restaurants România.
Anul acesta, programul include cinci tipuri de granturi, create pentru a răspunde diferitelor pasiuni și direcții de dezvoltare ale tinerilor:
- YoungStart Grant este destinat tinerilor cu spirit antreprenorial, care au o idee de business și vor să o transforme într-un proiect;
- Talent Grant susține tinerii care își doresc să își dezvolte un talent artistic, sportiv sau vocațional;
- Education Grant le oferă sprijin celor care vor să investească în parcursul lor academic și educațional, fie că este vorba de științe, arte, tehnologie sau alte arii de interes;
- BetterWorld Grant este destinat inițiativelor cu impact pozitiv în comunitate, în zona de sustenabilitate, voluntariat sau CSR;
- BornToCreate Grant, noutatea acestui an, se adresează tinerilor pasionați de digital, social media și creare de conținut, care își doresc să își dezvolte vocea și creativitatea în mediul online.
În fiecare categorie sunt disponibile câte 8 granturi, acordate tinerilor câștigători. Valoarea fiecărui grant diferă în funcție de nevoile proiectului propus, între 3.240 și 16.440 lei brut.
Mai multe oportunități de învățare și dezvoltare pentru tinerii din România
Una dintre cele mai importante direcții dezvoltate în ediția din acest an este componenta educațională. Programul include o caravană națională cu ateliere desfășurate fizic în licee din 7 județe: Iași, Bacău, Suceava, Botoșani, Vrancea, Brăila și Constanța.
În completare, în perioada 27 mai - 11 iunie, vor avea loc webinarii dedicate, deschise tinerilor din întreaga țară, precum și mini-workshop-uri. Astfel, chiar și participanții care nu vor câștiga un grant vor beneficia de instrumente concrete, inspirație și claritate pentru pașii următori.
Selecția va fi realizată pe baza creativității, impactului și fezabilității ideilor propuse, de către un juriu format din specialiști și reprezentanți din partea McDonald's în România și a Asociației The Social Incubator. Procesul de jurizare va avea loc în perioada 15 iunie - 12 iulie și se va încheia cu o festivitate de premiere a câștigătorilor.
„Parteneriatul cu McDonald’s ne ajută să ducem mai departe misiunea noastră de a le oferi tinerilor acces la oportunități reale de dezvoltare. Prin Grant My Passion, ne dorim să le facilităm contextul în care să își descopere potențialul, să capete mai multă încredere și să facă primii pași către proiectele în care cred. Faptul că programul se extinde anul acesta la nivel național ne permite să ajungem mai aproape de și mai mulți tineri care au nevoie de ghidare, inspirație și susținere”, a spus Carmen Călin, Director de Programe, Asociația The Social Incubator.