Guvernul a adoptat joi noi modificări ce vizează acordurile de preț în avans și procedurile pentru evitarea dublei impuneri, a anunțat Ministerul Finanțelor printr-un comunicat de presă.
„Ne aliniem astfel la cele mai bune practici internaționale și dorim să avem un sistem fiscal mai transparent, mai predictibil și mai modern. Simplificăm și accelerăm practic procesul de emitere a acestor acorduri, astfel încât acestea să devină un instrument accesibil și util pentru mediul de afaceri din România. Toate aceste măsuri vor contribui la un sistem fiscal echitabil, care sprijină contribuabilii corecți”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Potrivit noilor reglementări, companiile vor putea solicita emiterea unui acord de preț în avans nu doar pentru tranzacțiile viitoare, ci și pentru cele din trecut, cu aplicabilitate retroactivă de până la 5 ani, în anumite condiții.
„Măsura vizează sprijinirea contribuabililor de bună-credință, transparentizarea în relația cu organele fiscale, siguranța fiscală și conformarea voluntară, având ca scop creșterea nivelului de predictibilitate în relațiile cu autoritățile fiscale”, spune Ministerul Finanțelor.
De asemenea, autoritățile fiscale vor putea suspenda inspecțiile fiscale pentru perioadele deja acoperite de o cerere de acord de preț în avans depusă, astfel încât procesul de soluționare a cererii să fie prioritar, reducându-se astfel interferențele dintre procedurile fiscale.
În plus, au fost revizuite prevederile legale referitoare la procedura amiabilă pentru evitarea dublei impuneri, „o situație dificilă în multe cazuri, în special în contextul schimbărilor legislative internaționale, precum pilonul 2”, precizează Finanțele.
„Noile reguli vor operaționaliza mai bine deciziile finale ale disputelor fiscale internaționale și vor asigura o aplicare practică a soluțiilor, contribuind la creșterea credibilității României ca partener fiscal responsabil”, conform comunicatului.
Ministerul Finanțelor precizează că inspecțiile fiscale vor fi direcționate în continuare pe baza analizelor de risc, fără a avea o țintă specifică pentru anumite companii, și vor fi adaptate realităților economice actuale prin actualizarea legislației la standardele UE și OCDE.
În prezent, în evidențele ANAF se află 135 de cazuri de proceduri amiabile încă nesoluționate, iar 9 cazuri au fost rezolvate. De asemenea, au fost emise în total 75 de acorduri de preț în avans din anul 2010 și până în prezent.
În stocul actual există 80 de acorduri de preț în avans fără o soluție finalizată. ANAF va accelera demersurile pentru deblocarea și finalizarea acestor cazuri.