Preşedintele ANAF, Adrian Nica, consideră că este corectă percepţia cetățenilor din România, conform căreia instituţia pe care o conduce nu îşi face suficient treaba.
Într-un interviu difuzat duminică de Antena 3 CNN, Adrian Nica a spus că îşi doreşte ca inspectorii fiscali să iasă din paradigma „contribuabilului care a fost călcat în picioare doar pentru că trebuie să aducem ceva”.
„Vreau să vă spun că percepţia vizavi de ANAF că nu-şi face treaba suficient e una corectă. Eu, prin acţiunile pe care le întreprindem şi prin transparentizarea acţiunilor noastre vreau uşor, uşor să câştig încrederea cetăţenilor în faptul că ştim să ne facem treaba, că ştim ce avem de făcut şi pe de altă parte vreau să dau un mesaj clar că suntem partenerii contribuabilului onest şi vrem şi noi un mediu curat astfel încât contribuabilii care lucrează inclusiv în zona gri să nu facă o concurenţă neloială, prin neplata taxelor, contribuabilului de bună credinţă”, a afirmat Adrian Nica duminică seară, la Antena 3 CNN, citat de News.ro.
Acesta spune că nu ştie ce au urmărit predecesorii săi în funcţia pe care au deţinut-o, însă subliniază că în mandatul său „transparenţa e totală”, iar după controalele demarate ANAF va prezenta „pe fiecare domeniu în parte” ce sume a stabilit suplimentar.
„Să ştiţi că aceşti contribuabili, buni, răi, mă refer la cei care declară, sunt cei care ne ajută să facem planul de încasări, iar eu vreau ca ANAF-ul, în zona asta, contribuabilul care a fost călcat în picioare doar pentru că, aşa cum aţi spus dumneavoastră, trebuie să aducem ceva, vreau să înceteze şi în sensul ăsta, inclusiv pe controalele ample pe care le vom face pe diverse domenii de activitate, nu am nicio problemă să public metodologia de control, pentru a transparentiza şi mai mult ceea ce facem. Nu-mi doresc decât ca peste un an, peste doi, contribuabilul, cel care îşi plăteşte onest taxele, să fie mândru că ANAF-ul îşi face treaba”, a adăugat Adrian Nica.
„Nu ţintim neapărat un peşte mare”
Întrebat dacă la numirea sa la conducerea ANAF a cerut raport privind încasările Fiscului de la marii contribuabili, Adrian Nica a spus că a solicitat un astfel de raport, dar nu poate face publice cifrele, pentru că acestea „nu fac cinste” instituţiei.
Şeful ANAF, Adrian Nica, a fost întrebat, în interviul difuzat de Antena 3 CNN, dacă atunci când a preluat funcţia a cerut subalternilor săi un raport privind încasările fiscului de la marii contribuabili.
„Doamnă, am cerut, dar nu ne face cinste, nu pot să spun cifrele”, a răspuns Adrian Nica, citat de News.ro.
Totodată, întrebat dacă de la preluarea de către el a conducerii ANAF, instituţia a descoperit vreun „peşte mare, cu adevărat mare”, cu referire la un mare contribuabil care a eludat plata taxelor, Nica a răspuns:
„Nu m-am gândit la ce înseamnă peşte mare, în primul rând. Pot să vă spun că, în perioada de când eu sunt preşedinte ANAF, pe acţiunile pe care le-au întreprins colegii mei, eu am fost mulţumit de rezultate. Nu ţintim neapărat un peşte mare”.
De asemenea, Nica a dat asigurări că la nivelul ANAF nu există o listă de firme pe care inspectorii fiscali să nu o controleze.
„Pentru a întări faptul că nu există o listă, vă spun că astăzi ANAF are în lucru controale la 510 companii, toate mari contribuabili, şi pentru a avea un control echidistant, acest control este făcut de structurile teritoriale, deoarece structura de mari contribuabili are insuficienţi oameni pentru a duce o astfel de acţiune. Eu vă promit că la finalul acestei acţiuni o să vă publicăm rezultatele”, dă asigurări şeful ANAF, citat de News.ro.