Firma de investiții Fil Rouge Capital (FRC) anunță, marți, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, lansarea celui mai recent fond de venture capital al său, în valoare totală de 60 de milioane de euro, și o extindere strategică a activităților sale în România, pentru a finanța startup-urile IT românești.
Matei Dumitrescu, o figură proeminentă în ecosistemul antreprenorial românesc, investitor și fondator al Institutului de Excelență în Antreprenoriat (idEA), devine LP și Venture Partner al fondului FRC3 în România.
Cu sediul central în Croația, FRC își propune să sprijine „cei mai îndrăzneți fondatori din Europa de Sud-Est, oferindu-le nu doar capital, ci și resursele și suportul necesar pentru a scala la nivel global”.
Noul fond de investiții, Fil Rouge Capital 3, a strâns deja peste 45 de milioane de euro în prima rundă și are o rată de reinvestire de peste 90%. Fondul este acum complet operațional și a început activ investițiile.
Sub coordonarea locală a lui Matei Dumitrescu, startup-urile din România vor avea acces direct atât la programul de accelerare (care oferă finanțări de până la 300.000 euro), cât și la componenta de venture capital, ce poate ajunge până la 1 milion de euro, cu potențial de investiții de tip follow-on de până la 4 milioane de euro.
Investitorii caută „cele mai promițătoare” startup-uri de software din regiune – în special pe cele care folosesc inteligența artificială pentru a transforma piețele B2B, lanțurile de aprovizionare și operațiunile IMM-urilor.
Startupurile ambițioase care caută finanțare, precum și investitorii locali interesați de co-investiții, sunt invitați să ia legătura direct cu Matei Dumitrescu sau să viziteze site-ul Fil Rouge Capital la www.filrougecapital.com.
FRC are sediul central la Zagreb și birouri permanente în București, Tirana, Belgrad și Ljubljana. Firma de investiții este înregistrată legal în Luxemburg.
Acest parteneriat întărește și colaborarea existentă dintre Fil Rouge Capital și idEA.
Julien Coustaury și Roger Blott, parteneri fondatori ai FRC, participând activ în ultimii ani la evenimente găzduite de idEA, cum ar fi Venture Accel #10 Demoday sau eComm Accel Launch.
„Extinderea Fil Rouge Capital în România reprezintă o oportunitate extraordinară pentru startup-urile locale precum și pentru investitorii interesați în co-investiții. Ne propunem să susținem atât startup-uri mature, dar și să oferim capital pentru faza de accelerare, acoperind astfel un gol de finanțare existent de multă vreme, unde care startup-urile aflate la început de drum aveau acces redus sau inexistent la capital. Acum le permitem fondatorilor ambițioși să se dezvolte cu finanțare, accelerare și sprijin real”, a spus Matei Dumitrescu.
„Faptul că Matei ni s-a alăturat reprezintă un pas important. Împărtășește valorile noastre, are o înțelegere profundă a regiunii și este perfect aliniat cu încrederea noastră în fondatorii curajoși. România este pregătită, iar noi suntem gata!” a menționat Julien Coustaury, partener fondator al FRC.
Fil Rouge Capital a mai investit în startup-uri românești, un exemplu fiind platforma brașoveană de locuri de muncă 3minutesjobs.