Startup-ul românesc Hambar, lansat recent de Alin Șerban, fost CEO al aplicației de livrări Tazz, alături de Călin Costinaș, ex-director adjunct al magazinelor Profi, pentru a ajuta producătorii locali să-și vândă produsele către consumatori, a obținut o finanțare de 250.000 EUR de la fondul de investiții Vest Ventures, susținut din bani europeni.
Într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe, Hambar spune că va folosi runda de investiții de tip seed pentru a-și dezvolta platforma online care conectează producătorii locali și cumpărătorii.
Investiția este acordată prin Instrumentul Financiar de Accelerare a Afacerilor, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Vest 2021-2027, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Finanțarea aduce împreună două inițiative cu rădăcini în vestul României: Hambar, un business dezvoltat în regiune, și Vest Ventures, un fond dedicat susținerii startup-urilor cu potențial de creștere.
Pentru Hambar, finanțarea marchează o nouă etapă de extindere, fondurile atrase fiind direcționate strategic către trei direcții principale: dezvoltarea tehnologică a platformei, extinderea echipei și accelerarea strategiei de go-to-market. Prin aceste investiții, Hambar le oferă producătorilor locali infrastructura și soluțiile digitale de promovare, vânzare și livrare necesare pentru a-și extinde baza de clienți, indiferent de dimensiunea afacerii sau de localizarea lor geografică.
„Hambar a pornit de la o nevoie foarte concretă: în România există producători locali care fac produse extraordinare, dar care nu au întotdeauna resursele sau infrastructura necesară pentru a ajunge la cât mai mulți cumpărători. Investiția Vest Ventures ne permite să accelerăm dezvoltarea tehnologică a platformei, astfel încât să le oferim producătorilor un canal de vânzare accesibil și infrastructura de care au nevoie pentru a crește. Investiția are o semnificație specială pentru noi, pentru că vine dintr-un ecosistem antreprenorial care susține dezvoltarea afacerilor din vestul țării”, a declarat Alin Șerban, co-fondator și CEO Hambar.
„Hambar este prima investiție de tip seed a Vest Ventures și nu ne-am fi putut dori un început mai bun. Vorbim despre o echipă cu rădăcini profunde în vestul României, fondatori cu experiență, care au dezvoltat afaceri anterior și care acum își propun obiective mult mai ambițioase. Ceea ce ne-a convins a fost modul în care Hambar combină tehnologia de ultimă generație cu un serviciu autentic și o conexiune reală cu lumea producătorilor locali. Multe platforme rămân doar în mediul online, dar Hambar merge până la poarta producătorului, vizitându-i pe toți în parte, și până la ușa cumpărătorului. Credem că este exact genul de companie care poate crește din regiunea de vest a țării într-un jucător de referință și un model de urmat atât în România, cât și la nivel internațional”, a adăugat Cristobal Alonso, General Partner și Managing Director, Vest Ventures.
Lansată în octombrie 2026, platforma Hambar a pornit cu peste 250 de producători români și peste 4.000 de produse, disponibile în 10 categorii. Hambar integrează într-un singur loc selecția și prezentarea producătorilor, comenzile, plățile și livrarea produselor, astfel încât cumpărătorii să poată comanda de la mai mulți producători printr-o experiență simplificată. În același timp, producătorii beneficiază de un canal digital prin care își pot prezenta produsele și poveștile și își pot gestiona comenzile.
Hambar reunește produse din toată țară și oferă livrare în România și Uniunea Europeană. Ecosistemul include două aplicații, Hambar și Hambar Producător, disponibile în App Store și Google Play, precum și în versiune desktop.
Vest Ventures este primul fond regional de investiții de capital de risc din vestul României, creat pentru a susține startup-uri și companii aflate în faze incipiente prin investiții, accelerare, mentorat și acces la rețele de investitori și parteneri. Fondul este operat de un consorțiu format din Startup Wise Guys, Cowork Timișoara, Growceanu și Iceberg Plus și beneficiază de un buget total de 16,5 milioane de euro, provenit din Programul Regional Vest 2021–2027, administrat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.