Majoritatea angajaților din România consideră că salariile pe care le primesc nu reflectă cu adevărat munca depusă de ei la job, relevă un sondaj de opinie prezentat joi, la București.
Conform rezultatelor sondajului realizat de Reveal Marketing Research pentru platforma de tranzacționare bursieră XTB, 12% dintre respondenți consideră că salariul nu reflectă „deloc” efortul pe care îl depun la serviciu, iar alți 47% cred că remunerația lor reflectă „în mică măsură efortul depus la serviciu”.
Doar 10% dintre respondenți au afirmat că salariul lor reflectă „în totalitate” munca lor, iar 31% au spus că remunerația reflectă „în mare măsură” efortul pe care îl depun la job.
Bărbații se declară mai mulțumiți de salariul pe care îl primesc raportat la efortul depus, decât femeile.
Cei mai mulțumiți sunt tinerii: 25–34 ani (46%) și 18–24 ani (44%). După 35 de ani, procentul salariaților mulțumiți de banii pe care îi primesc de la angajator scade.
Peste un sfert dintre români nu rămân cu niciun ban la finalul lunii, mai relevă cercetarea.

Această situație se reflectă și în modul în care sunt gestionați banii rămași la finalul lunii. Peste un sfert dintre români (33%) nu reușesc să pună nimic deoparte după ce își achită facturile și cheltuielile lunare, iar doar 1 din 10 transformă economiile în investiții. 39% dintre respondenți, în special tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, au spus că investesc fondurile necheltuite.
De asemenea, aproape jumătate dintre cei chestionați (45%) consideră că „a munci pentru bani” înseamnă supraviețuirea de la o lună la alta, în vreme ce o treime dintre aceștia (33%) o echivalează cu stabilitatea financiară. Doar 19% dintre oameni văd în această frază posibilitatea de a economisi și 4% posibilitatea de a investi. În ce privește raportarea pe sexe, se observă că în special femeile spun că munca este asociată cu „supraviețuirea de la o lună la alta” și cu „stabilitatea”, în timp ce bărbații consideră că munca îi ajută să economisească sau să investească.
„Aceste rezultate nu sunt doar statistici, ci și un semnal de alarmă, pentru că arată câtă nevoie au românii de stabilitate financiară și de încredere în propriile decizii legate de bani. Este semnalul că trebuie începută o discuție serioasă despre cum putem transforma banii dintr-o resursă de supraviețuire într-un instrument pentru siguranță. Banii nu trebuie doar câștigați și cheltuiți, ci și puși la treabă pentru a construi viitorul”, comentează Irina Cristescu, general manager XTB România.
Tinerii din România, atrași de crypto
Întrebați cum ar folosi suma de 5.000 lei dacă ar primi acești bani, aproape jumătate dintre respondenți (48%) au spus că ar alege să îi țină aproape, în cont sau acasă. Doar 19%, adică aproape 2 din 10, ar face pasul către investiții, iar 12% i-ar cheltui pe bunuri diverse sau pe vacanțe. În același timp, 3% dintre oameni și-ar achita din datorii cu 5.000 lei.

În ce privește preferința pentru investiții sau pentru economii, oamenii au declarat că preferă opțiunile pe care ei le percep ca fiind sigure sau tangibile. Concret, imobiliarele (40%) și depozitele bancare (39%) domină topul. Lista continuă cu aurul (32%), cu investițiile la bursă (18%) și cu investițiile în criptomonede (8%).
Popularitatea criptomonedelor este, însă, mai mare în rândul tinerilor. 17% dintre respondenții cu vârste de 18-24 ani au indicat crypto ca preferință pentru investiții personale.
În același timp, lipsa banilor (60% din respondenți), teama de risc (25%) și lipsa informațiilor (10%) reprezintă principalele bariere care împiedică oamenii să investească. 4% dintre respondenți spun că nu au timp.