Google News Initiative lansează o serie de workshop-uri online în lunile iulie și august 2024, pentru a ajuta jurnaliștii să realizeze materiale de impact sau să verifice informațiile.
Workshop-urile sunt transmise în direct pe YouTube și sunt în limba engleză.
Iată lista cu cele 4 sesiuni organizate de Google News Initiative:
Google Earth Studio - 4 iulie, ora 18.00
Luisa Fernau, specialist în cadrul Google News Initiative și jurnalistă multimedia, îi va ajuta pe jurnaliști să își construiască poveștile folosind instrumente de cartografiere și detalia crearea de animații 3D. Învățați cum să prezentați rute și să creați cadre peisagistice, similare cu cele ale dronelor, folosind Google Earth Studio.
Factcheck Explorer, SynthID, About this Image – 11 iulie, ora 18.00
Mevan Babakar, responsabil pentru credibilitatea știrilor și informațiilor, va prezenta cele mai recente instrumente și abordări ale Google pentru combaterea dezinformării. De la noutăți despre Factcheck Explorer la avansul Deepmind pe zona SynthID și integrarea „About this Image" în Search, această sesiune va oferi jurnaliștilor instrumentele și cunoștințele necesare pentru a înțelege și combate fenomenul de propagare a știrilor false.
Google Trends – 25 iulie, ora 18.00
Keila Guimarães este analist în cadrul echipei Trends de la Google, ajutând redacțiile să transforme datele din Search în perspective utile. În acest workshop, vom explora cele mai recente tendințe, vom învăța cum să valorificăm datele din Search și vom vedea exemple reale de cum aceste date pot fi utile pentru jurnaliști.
Pinpoint – 8 august, ora 18.00
Megan Chan, News Ecosystem Product Marketing Lead, și Yuval Shukroon, Pinpoint Product Manager, vă vor învăța cum să eficientizați investigațiile, să descoperiți tipare ascunse în seturi mari de date și să ajungeți la știre mai rapid, folosind platforma de cercetare pentru jurnaliști de la Google, Pinpoint.