35 de startup-uri românești vor participa în etapele finale ale competiției „Românii sunt antreprenori”, în cadrul căreia pot câștiga premii în valoare totală de 50.000 EUR, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.
104 startup-uri s-au înscris în competiție până pe 16 aprilie, data-limită până la care antreprenorii puteau să aplice pentru ediția din acest an. Etapele finale se vor desfășura în data de 15 mai 2025, la Radisson Blu Hotel București.
Competiția se adresează startup-urilor din România și din diaspora, cu o vechime între doi și cinci ani și venituri înregistrate timp de cel puțin un an.
Alegerea semifinaliștilor a fost făcută de un comitet format din reprezentanți ai Startarium și Impact Hub Bucharest, organizatori ai competiției, care au evaluat aplicațiile conform criteriilor.
Listă: Semifinaliștii „Românii sunt antreprenori” 2025
- Alt.Real – platformă pentru alegerea unui sistem fotovoltaic pentru persoane fizice și IMM-uri;
- Amaze – soluție plug-and-play pentru branduri care vor să-și accelereze prezența digitală prin materiale video;
- APASS – întreprindere socială de inserție și unitate protejată autorizată, care oferă servicii de accesibilizare fizică și digitală pentru instituții publice și companii;
- Autentic Gift – platformă pentru alegerea unor cadouri personalizate;
- BAClass / XClass – soluție SaaS care oferă un program complet de pregătire pentru bacalaureat;
- BrainO – aplicație pentru instruirea forței de vânzări pentru diverse industrii;
- BRICKED – întreprindere socială dedică restaurării și reutilizării cărămizilor provenite din demolarea clădirilor vechi;
- Calmly – aplicație de matching între psihologi și clienți;
- CITYHUNT – inițiativă care promovează și transformă cartierele din București în terenuri de joacă urbană;
- Cristal Prod Solution – producător de pergole retractabile și închideri cu sticlă securizată;
- DEA Medicine – soluție SaaS B2B pentru transformarea furnizorilor tradiționali de asistență medicală în spitale virtuale complet digitalizate;
- ESC – platformă cloud și aplicație pentru digitalizarea activității cluburilor sportive;
- Gov-Smart – soluție pentru digitalizarea administrațiilor publice;
- HiO – platformă colaborativă pentru optimizarea flotelor de curieri;
- KETOLICIOUS – producător de cofetărie, patiserie, brutărie și pizza keto;
- Kidprenor – soluție de educație antreprenorială pentru copii și adolescenți;
- Les Croissants – patiserie artizanală din Galați;
- MedAtlas – platformă web despre unitățile medicale din România;
- Melted – soluție de educație personalizată pentru copii, în domeniul roboticii și al programării;
- Mommy HAI App – aplicație gratuită cu resurse pentru părinți, pentru organizarea activităților și programului copiilor lor;
- My Secret Land – platformă de cărți personalizate pentru copii;
- OPHORI – întreprindere socială de inserție care realizează brandul de cosmetice artizanale OPHORI Cosmetics;
- Pai din Pai – producător de paie 100% naturale, din tulpini de grâu sau secară;
- Parentool – aplicație mobilă care oferă părinților răspunsuri legate de problemele de sănătate ale copiilor între 0-5 ani;
- PASsE-Par-Nous – centru educațional din Gulia, Tărtășești (jud. Dâmbovița);
- Profluo – platformă SaaS de automatizare a proceselor financiare din companii;
- QuickLegal – platformă ce automatizează recuperarea facturilor neîncasate;
- RongoDesign – companie biotehnologică ce dezvoltă materiale izolatoare pe bază de miceliu, pentru construcții;
- Ruuts.travel – platformă dedicată ofertelor de slow travel;
- SELO – producător de sucuri/sosuri de roșii, zacuscă, murături și dulcețuri din rețete cu influențe bulgărești;
- Smarty – soluție educațională pentru integrarea copiilor în colectivitate;
- WeReload – oferă planuri de date mobile prin tehnologia eSIM;
- YAYA Baby Food – producător de mâncare 100% naturală și 100% nutritivă, pentru bebeluși și copii;
- Zea et Sia – producător de bijuterii personalizate din aur, dedicate copiilor;
- ZEN-VITA KOMBUCHA – producător de băuturi raw, artizanale, nepasteurizate.
„Jurizarea din acest an a fost provocatoare, pentru că a trebuit să alegem doar 35 de startupuri din numărul total de înscrieri. Ne-a impresionat varietatea businessurilor care au dorit să fie parte din competiția Românii sunt antreprenori. Am remarcat prezența unor businessuri sociale cu o perspectivă interesantă de dezvoltare, dar și numeroase afaceri cu atenție pentru bunăstarea copiilor. Evident, cele mai multe propun soluții tehnologice inovatoare, aplicabile în domenii diverse și bazate pe inteligență artificială. Aceste semnale ne arată că ecosistemul antreprenorial românesc evoluează într-un ritm accelerat, cu o deschidere reală către sustenabilitate, educație și inovație”, a declarat Oana Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest & Startarium.
Semifinala se va desfășura în prima parte a zilei de 15 mai, în format de roundtable pitching, fără public, unde cei 35 de participanți selectați vor susține câte un pitch de cinci minute, în grupuri restrânse, fiind evaluați de antreprenori și 14 specialiști din juriu.
Dintre cei 35 de participanți la semifinală, doar șapte startup-uri vor fi alese pentru a intra în finala „Românii sunt antreprenori” și a-și prezenta pitchurile în fața juriului, publicului, investitorilor, presei și altor lideri de opinie din mediul de business, având posibilitatea să câștige unul dintre cele trei premii, în valoare totală de 50.000 EUR.
Câștigătorul ediției 2025 va primi 26.000 EUR, în timp ce locul al doilea va obține 16.000 EUR, iar cel de-al treilea 8.000 EUR. În plus față de premiile în bani, fiecare câștigător va primi o bursă Fast Track de la Bucharest International School of Management (BiSM), în valoare de 5.500 EUR.
Ediția din 2025, sub sloganul „Gândește creativ, acționează strategic”, explorează echilibrul dintre intuiție și planificare, două abilități-cheie pentru orice fondator care vrea să construiască o afacere sănătoasă și sustenabilă, spun organizatorii.
O altă temă a acestei ediții este și starea de bine a antreprenorilor, cum se pot proteja de burnout, cum își pot susține echipele și cum pot construi un ritm sustenabil de lucru în ecosistemul românesc.
Agenda competiției propune participanților mai multe momente dedicate: keynote-uri susținute de foști câștigători ai competiției din anii trecuți, un panel cu lideri de opinie care vor discuta despre succesul în antreprenoriat și factorii care contribuie la acesta, dar și patru masterclassuri coordonate de profesioniști reputați din mediul de business.