Cu toate că toți respondenții unui sondaj au folosit deja, cel puțin ocazional, un instrument AI ca ChatGPT sau Gemini, 50% din cei intervievați spun că nu știu cum să îl folosească în procesul de căutare a unui loc de muncă și că nu știu unde să caute oportunități (tot 50%), dar cea mai mare provocare este în continuare primirea unui răspuns după aplicarea la un job, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
Pe măsură ce Inteligența Artificială transformă piața muncii și modul în care oamenii își caută un loc de muncă, capacitatea de a folosi aceste instrumente în mod practic devine o competență relevantă pentru candidați. În acest context, există în continuare o diferență între accesul la tehnologie și capacitatea oamenilor de a o integra concret în procesul de căutare și obținere a unui job, arată datele colectate de Simplon România.
55,9% dintre respondenții sondajului spun că nu primesc răspuns la aplicări trimise, iar 34% caută un loc de muncă de cel puțin 6 luni. 3 din 10 respondenți (36,8%) sunt în prezent fără loc de muncă, iar încă 19,1% sunt studenți sau absolvenți aflați în căutarea primului job.
Deși 67,7% cred că AI poate fi util în căutarea unui job (notă de 4 sau 5 din 5), doar 54,4% se simt încrezători să îl folosească în activități profesionale. Sondajul a fost derulat în rândul a 68 de aplicați la prima ediție a unui Masterclass despre inteligență artificială și piața muncii.
Fără a reprezenta un eșantion național, datele reflectă totuși provocările întâlnite de persoanele care au aplicat la program și susțin nevoia de dezvoltare a competențelor practice de utilizare a AI în procesul de căutare a unui loc de muncă.
Simplon România, Simplon Foundation și Accenture deschid, în acest context, înscrierile la a doua ediție a „AI Pathways to Employment”, un program gratuit în care participanții învață să folosească AI pentru a găsi oportunități, a-și îmbunătăți CV-ul și aplicările și a se pregăti pentru interviuri.
Persoanele interesate pot verifica criteriile de eligibilitate și se pot înscrie AICI.
În dezvoltarea și livrarea activităților la nivel local, Simplon România colaborează cu EvoCariera, organizație specializată în orientare și dezvoltare în carieră. Echipa EvoCariera contribuie cu expertiză practică în lucrul cu persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și în adaptarea activităților la provocările reale întâlnite de candidați în procesul de angajare.
„Vedem tot mai mulți oameni care aplică la zeci de joburi fără să primească un răspuns și care, firesc, ajung să se întrebe ce ar putea face diferit. Dincolo de accesul la instrumente AI, au nevoie să înțeleagă cum să le folosească în mod concret, dar și de ghidare, încredere și sprijin pe parcursul acestui proces. Alături de Accenture și Simplon Foundation, vrem să le oferim instrumentele și contextul de care au nevoie pentru a folosi AI cu sens și responsabilitate și pentru a naviga mai bine o piață a muncii aflată în continuă schimbare”, spune Ioana Rusu, manager de proiect, Simplon România.
„Pe măsură ce inteligența artificială continuă să transforme piața muncii, dezvoltarea competențelor digitale practice devine tot mai importantă pentru accesul la oportunități profesionale. Accenture susține cu încredere programul AI Pathways to Employment și misiunea sa de a-i ajuta pe cei aflați în căutarea unui loc de muncă să capete încredere în utilizarea inteligenței artificiale și să dobândească competențe relevante în acest domeniu. Inițiativa este în linie cu angajamentele noastre Learning to Earning și Pathways to Jobs, prin care ne propunem să extindem accesul la dezvoltarea de competențe și să creăm noi oportunități de integrare și dezvoltare profesională”, declară Evelin Rist, Corporate Citizenship Lead, Accenture România.
Calendar activități toamnă
| Activitate | Data | Interval | Locuri |
| Masterclass #2 | 12 septembrie 2026 | 10:00-15:00 | 50 |
| AI & Job Search Workshop #1 | 14-18 septembrie 2026 | 18:30-21:00 | 30 |
| Masterclass #3 | 10 octombrie 2026 | 10:00-15:00 | 50 |
| AI & Job Search Workshop #2 | 12-16 octombrie 2026 | 18:30-21:00 | 30 |