Un operator internațional de soluții de real estate, Nhood, anunță, într-un comunicat transmis, joi, că se deschide URBANO Shopping & Living, parc comercial amplasat în Florești, Cluj, cu o investiție de 40 milioane EUR în prima etapă.
Nhood spune despre noul centru comercial că este „cel mai mare” din Transilvania, fiind dezvoltat pe o suprafață de aproximativ 15.000 mp.
Noul centru vrea să fie un „one-stop shop”, o destinație completă în care comerțul, serviciile, gastronomia și experiențele de calitate se îmbină într‑un format accesibil și conectat la nevoile consumatorilor.
Nhood asigură administrarea integrată a proiectului prin servicii de property management.
„Ne bucurăm de încrederea pe care URBANO a acordat‑o echipei Nhood. Împreună, am reușit să transformăm viziunea proiectului într‑o realitate operațională solidă. Obiectivul nostru este să asigurăm un management performant al relației cu chiriașii și standarde ridicate de operare, astfel încât URBANO Shopping & Living să rămână o destinație relevantă pentru comunitatea clujeană pe termen lung”, a declarat Răzvan Ciobanu, Head of Property Management Nhood.

Centrul comercial reunește 37 de magazine și o zonă dedicată de Drive Thru de peste 1.000 metri pătrați. Printre brandurile prezente, se numără: Banca Transilvania, McDonald’s, Starbucks, Popeyes, Burger King, LIDL, HalfPrice, Sportisimo, Jysk, Benvenuti, Smyk, Sinsay, Deichmann, Farmacia Alma, Fressnapf, CCC, Mesopotamia, TEDi, Bosch, Oval Sport, Stay Fit Gym, Peak Toys, Prime Beef-Băcănia, Artigiamo Coffee, Plăcintăria Stan și Bran și Las Vegas Casino.
Magazinul de bricolaj Hornbach și hipermarketul cash&carry Selgros se află în etapa de demarare a lucrărilor de execuție și urmează să se deschidă publicului în prima jumătate a anului 2027.
„URBANO Shopping & Living a fost gândit ca o destinație modernă, accesibilă și conectată la nevoile reale ale comunității din zona metropolitană Cluj. Ne bucurăm să deschidem oficial acest proiect și să oferim publicului o experiență comercială completă, construită împreună cu parteneri puternici și o echipă implicată”, a declarat Ciprian Comșulea, Executive Manager Urbano Group.
Pe lângă componenta comercială, proiectul își propune să devină un punct de întâlnire pentru comunitatea locală, prin activări și experiențe dedicate vizitatorilor.
Dezvoltat pe un teren de 25 de hectare, proiectul contribuie la dezvoltarea economică a zonei și va genera peste 500 de locuri de muncă la nivel metropolitan. Amplasat pe DN1 – nod Luna de Sus, URBANO Shopping & Living beneficiază de conectivitate directă cu principalele axe de trafic din vestul Clujului
---
TUTORIAL Cum adaugi StartupCafe.ro ca sursă preferată de știri în Google