Omul de afaceri Iulian Stanciu, fostul șef al eMAG, intră în acționariatul companiei care dezvoltă NIBIRU, proiectul de entertainment și leisure de pe litoral condus de Andrei Șelaru (Selly). Investiția este realizată prin Inspire Asset Management, companie fondată de Stanciu împreună cu Iulian Portasă.
Inspire Asset Management va deveni acționar al NIBIRU Real Estate, compania care dezvoltă proiectul lansat în vara acestui an în zona Costinești, potrivit unui comunicat transmis vineri, 9 octombrie.
Intrarea în acționariat reprezintă a doua etapă a unei investiții începute înainte de deschiderea NIBIRU. Compania lui Stanciu a acordat inițial o finanțare pentru dezvoltarea proiectului, iar acum urmează să participe direct la capitalul societății.
Părțile nu au făcut publice valoarea tranzacției și nici participația pe care o va avea Inspire Asset Management. Finalizarea operațiunii este condiționată de aprobarea Consiliului Concurenței.
„Cred foarte mult în antreprenoriatul românesc și vreau să continui să investesc în România, în companii și proiecte care au ambiția de a construi la scară mare și de a crea valoare aici”, spune Iulian Stanciu.
Acesta afirmă că primul sezon NIBIRU a confirmat potențialul proiectului și spune că intenționează să îl susțină pe termen lung.
Peste 2 milioane de vizite în primul sezon
Potrivit companiei, NIBIRU a înregistrat peste două milioane de vizite în primul sezon, iar împreună cu Beach, Please!, ecosistemul dezvoltat în zonă a depășit 2,6 milioane de vizite. Mai mulți dintre operatorii prezenți în NIBIRU ar fi depășit individual pragul de un milion de euro în vânzări pe durata sezonului.
Andrei Șelaru spune că investiția lui Stanciu în proiect a început înainte ca NIBIRU să fie deschis publicului.
„Intrarea Inspire Asset Management în acționariat nu este începutul unei relații, ci continuarea firească a unei investiții și a unui parteneriat construite încă din etapa de dezvoltare”, spune Selly.
Pentru 2027, compania anunță extinderea infrastructurii și a experiențelor existente, precum și dezvoltarea unor noi concepte comerciale și de entertainment.
Cine deține compania în care intră Iulian Stanciu
NIBIRU Real Estate SRL, compania în care urmează să intre Inspire Asset Management, este deținută în prezent integral de Ștefan-Lucian Gîtiță, fondatorul Global Records.
Firma a fost înființată în 2022 și activează în domeniul dezvoltării imobiliare. Pentru 2025 a raportat afaceri de circa 1,5 milioane de lei și o pierdere de aproximativ 2,2 milioane de lei.
Gîtiță este implicat într-un grup mai larg de afaceri din muzică, media și entertainment, printre care Global Records Group și companii din zona de producție muzicală și conținut.
Andrei Șelaru este CEO-ul NIBIRU, însă nu figurează în prezent ca asociat al NIBIRU Real Estate.
Presa a scris anterior că Selly este implicat în mai multe firme din media și entertainment, inclusiv Selly Media Network, Beach Please Festival și Hustle Entertainment. El este, de asemenea, partener de afaceri cu grupul Global Records în alte proiecte.
În Valiza SRL, firmă din domeniul turismului, Selly și Global Records Group sunt parteneri, fiecare cu câte jumătate din companie.
Selly a declarat anterior și că deține o participație de aproximativ 15% în proiectul NIBIRU și că Global Records Group este investitorul majoritar. Declarația s-a referit la proiectul NIBIRU, nu la NIBIRU Real Estate, societatea în care intră acum Inspire Asset Management.