Cu toate că piața muncii s-a contractat în ultimul an în aproape toate industriile și departamentele, există în continuare zone care se confruntă cu deficit de personal sau care sunt afectate de o rată ridicată de fluctuație, domeniile vânzări, relații cu clienții, administrativ / logistică și financiar / contabilitate având cele mai mari nevoi de personal în această perioadă, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
Planurile de recrutare vizează atât candidați aflați la început de carieră, cât și specialiști, cu nivel de senioritate mai mare de 5 ani sau cu un nivel mediu de experiență – 2 – 5 ani, transmite platforma de recrutare eJobs.ro.
Sunt, de asemenea, căutați candidații care vorbesc limba engleză – cerință menționată în aproape jumătate dintre pozițiile postate anul acesta, dar și germană, italiană, franceza, spaniolă și maghiară.
„Aceste limbi sunt cerute cu precădere pentru rolurile din centrele de suport și client service. Cu cât limba străină căutată este mai rară, cu atât se găsesc mai greu candidați relevanți pentru poziție, dar și salariile oferite depășesc media pieței”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Din cele peste 170.000 de joburi postate pe eJobs.ro de la începutul anului și până acum, aproape 70.000 au fost pentru departamentele de vânzări din companii, aproximativ 30.000 pentru departamentele de client service și alte 25.000 pentru administrativ / logistică. Pe de altă parte, departamentele cu cele mai puțin poziții scoase în piață sunt cele de service / mentenanță, secretariat și personal medical.
„O încetinire a recrutărilor nu înseamnă în mod obligatoriu că nevoia de angajați dispare, ci, în multe cazuri, putem vorbi despre o redistribuire din domenii sau departamente care se confruntă cu o restrângere a activității spre altele unde activitatea este în creștere. De aceea, pentru candidați este important să urmărească nu doar industria în care vor să lucreze, ci și tipurile de rol pentru care au competențele potrivite sau care le-ar putea permite o reconversie ușoară”, declară Roxana Drăghici.
În ceea ce-i privește pe candidați, datele arată că aplicările lor merg atât înspre joburile din departamentele care recrutează semnificativ în această perioadă, precum sales, client service sau administrativ / logistică, dar și spre departamentele cu un număr scăzut de opțiuni disponibile, precum back – office / secretariat.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, un specialist în vânzări se poate aștepta la un salariu mediu de 4.500 lei pe lună (partea fixă la care se adaugă componenta variabilă), un contabil câștigă, în medie 5.500 lei net, pe lună, în timp ce un specialist în asistență clienți are un salariu de 3.600 lei. Acestea sunt medii nete, la nivel național, și includ toate nivelurile de carieră.
În acest moment, aproximativ 15.000 locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro și 8.000 pe iajob.ro.