Companiile ruseşti au început să folosească Bitcoin şi alte monede digitale în plăţile lor internaţionale, după ce modificările legislative au permis o astfel de utilizare, pentru a putea ocoli sancţiunile occidentale, a declarat ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, conform Bloomberg, citat de Agerpres.
Sancţiunile internaţionale au complicat schimburile comerciale între Rusia şi principalii săi parteneri, precum China sau Turcia, deoarece băncile din aceste ţări sunt extrem de prudente când trebuie să proceseze tranzacţii care au legătură cu Rusia, în ideea de a evita să intre în vizorul autorităţilor occidentale de reglementare.
În acest an, Rusia a permis utilizarea criptomonedelor în comerţul său exterior şi a luat măsuri pentru ca „mineritul” de criptomonede, inclusiv de bitcoin, să devină legal. Rusia este unul din liderii mondiali în ceea ce priveşte „mining-ul” de Bitcoin.
„În cadrul unui regim experimental, este posibil să foloseşti bitcoin, care este minat aici în Rusia, pentru tranzacţiile comerciale externe. Astfel de tranzacţii au loc deja. Credem că ar trebui extinse şi dezvoltate şi mai mult. Sunt încrezător că acest lucru se va întâmpla anul următor”, a declarat, miercuri, Anton Siluanov pentru postul de televiziune Russia 24, adăugând că plăţile internaţionale în monede digitale sunt viitorul.
La începutul acestei luni, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a spus că actuala administraţie americană subminează rolul dolarului american de monedă de rezervă a lumii prin utilizarea sa în scopuri politice, ceea ce forţează mult ţări să caute alternative. Putin a menţionat bitcoin ca un exemplu de astfel de active, subliniind că nimeni din lume nu poate reglementa bitcoin. Declaraţiile lui Putin sugerează că liderul de la Kremlin este în favoarea unei utilizări mai ample a criptomonedelor.
Prețul Bitcoin era cotat, vineri, în jurul a 95.300 de dolari, potrivit datelor de pe Coinmarketcap. La rândul său, Ethereum, era cotat în jurul a 3.300 de dolari.