Comisia Europeană a anunţat lansarea unei anchete antitrust împotriva companiei germane SAP, vizând practicile acesteia în domeniul serviciilor de suport software, potrivit News.ro, care citează CNBC.
Investigaţia va analiza dacă SAP ar fi putut distorsiona concurenţa pe piaţa serviciilor de mentenanţă şi suport pentru software-ul „on-premises” licenţiat de companie, utilizat la nivel global pentru gestionarea operaţiunilor de afaceri.
„Comisia este preocupată de faptul că este posibil ca SAP să fi limitat concurența din partea furnizorilor terți de servicii de întreținere și asistență pentru software-ul ERP local al SAP în SEE. Comisia este, de asemenea, preocupată de faptul că practicile puse în aplicare de SAP constituie un comportament de exploatare față de clienții SAP care poate fi calificat drept condiții comerciale neloiale”, a scris CE.
Într-un comunicat, SAP a declarat că îşi consideră politicile conforme cu regulile de concurenţă ale UE, dar că ia în serios preocupările autorităţilor şi cooperează pentru clarificarea situaţiei. Compania a adăugat că nu anticipează un impact semnificativ asupra performanţei sale financiare.
SAP este una dintre cele mai valoroase companii europene, cu o capitalizare bursieră de aproape 282 miliarde EUR. Joi, acţiunile SAP au scăzut cu aproximativ 2%, la Londra.