Organizația neguvernamentală formată din IT-iști civici români, Code for Romania, inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare, care va funcționa în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie 2024, în București, potrivit unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.
„Elections Hub”, creat în parteneriat cu The Institute și cu sprijinul Primăriei Sectorului 1, va funcționa la Amzei Creative Corner (Amzei nr. 13). Aici, cetățenii, jurnaliștii și specialiștii vor putea explora ecosistemul digital dezvoltat de către IT-iștii voluntari: Monitorizare Vot, Atent la Vot, Vot Diaspora și Rezultate Vot, soluții care facilitează un proces electoral corect, transparent și accesibil pentru toți.
- Monitorizare Vot este prima aplicație de monitorizare a alegerilor din România și una dintre puținele folosite în întreaga lume;
- Atent la Vot, soluție de monitorizare dedicată cetățenilor obișnuiți, a fost dezvoltată în parteneriat cu Observatorul Electoral. Aceasta permite cetățenilor din țară și diaspora să sesizeze în timp real, nominal sau anonim, nereguli din timpul alegerilor, de la mesaje care instigă la ură sau la acte de violență la orice alte fenomene care afectează calitatea și transparența actului democratic al votării;
- Rezultate Vot, soluție prin care cetățenii au acces nu doar la informații electorale în timp real, ci și la analize ale specialiștilor apartinici sau la istoricul electoral al României din 1990 și până în prezent, la nivel de unități administrativ-teritoriale sau chiar de secții de votare.
Tot la Elections Hub, reprezentanții presei vor putea afla în timp real date relevante pentru aceste alegeri: de la prezența la vot, la rapoartele observatorilor electorali, la rezultatele parțiale și, nu în ultimul rând, rezultatele finale arhivate.
Organizația invită, astfel, românii la Elections Hub atât pentru a vedea la firul ierbii cum anume sunt monitorizate și analizate alegerile, cât și pentru a participa la discuții și activări specifice sau pentru a afla mai multe despre soluțiile digitale care schimbă fața României de aproape un deceniu.
Totodată, cei care trec pe la noul hub vor putea cunoaște mai bine echipa din spatele Code for Romania.