Vânzarea unei afaceri nu înseamnă neapărat și retragerea antreprenorului din companie. Jumătate dintre fondatorii și proprietarii de firme care iau în calcul o tranzacție intenționează să rămână implicați în conducerea organizației, ca membri ai consiliului de administrație, în timp ce doar 24% estimează că se vor retrage complet, potrivit unui studiu Deloitte Private. Dincolo de prețul obținut, succesul unei tranzacții depinde și de modul în care sunt gestionate schimbările de management, integrarea angajaților și noile mecanisme de control. Bogdana Buhoș, Partener Assurance, Deloitte România, explică, într-un material de opinie transmis StartupCafe.ro, care sunt principalele provocări pentru antreprenori și investitori după schimbarea proprietarului unei afaceri.
Articol de opinie de Bogdana Buhoș, Partener Assurance, Deloitte România.
Pentru mulți antreprenori, momentul semnării unei tranzacții de vânzare reprezintă finalul unui proces lung și complex. După luni sau chiar ani de pregătire, negocieri, due diligence și discuții cu investitorii, atenția este concentrată aproape exclusiv pe valoarea companiei și pe condițiile comerciale ale tranzacției. În realitate, însă, transferul proprietății marchează începutul unei noi etape, iar succesul pe termen lung al tranzacției depinde în mare măsură de ceea ce se întâmplă după închidere.
Un studiu realizat de Deloitte Private în rândul liderilor companiilor private care iau în considerare o viitoare vânzare sau transfer al afacerii arată că jumătate dintre fondatori și proprietari intenționează să rămână implicați în organizație, în calitate de membri ai board-ului, după finalizarea tranzacției, în timp ce doar 24% estimează că se vor retrage complet din companie. Acest lucru confirmă faptul că, pentru mulți antreprenori, relația cu organizația nu se încheie odată cu semnarea contractului de vânzare.
Ce se schimbă într-o companie după intrarea unui nou acționar
Schimbarea acționariatului produce aproape întotdeauna modificări semnificative în modul de funcționare a companiei. Investitorii financiari, fondurile de private equity sau grupurile strategice care achiziționează o afacere urmăresc, de regulă, creșterea valorii acesteia prin accelerarea dezvoltării, consolidarea proceselor și îmbunătățirea mecanismelor de control.
Pentru o companie antreprenorială, această transformare poate reprezenta o provocare majoră. Procese care anterior funcționau informal ajung să fie documentate și standardizate. Deciziile care erau luate exclusiv de fondator trebuie integrate într-un model de guvernanță mai complex, cu responsabilități clar definite și mecanisme de raportare periodice.
Această tranziție nu trebuie privită ca o pierdere a flexibilității antreprenoriale, ci ca o etapă naturală în maturizarea afacerii. De altfel, numeroase companii care au traversat cu succes o tranzacție au reușit să combine spiritul antreprenorial cu disciplina operațională impusă de noii investitori.
Fondatorul rămâne sau pleacă? Cum se împart responsabilitățile după vânzare
Una dintre cele mai sensibile teme în perioada post-tranzacție este redefinirea rolului fondatorului.
În multe situații, valoarea companiei a fost construită în jurul experienței, relațiilor și puterii decizionale a antreprenorului. După tranzacție, noua structură de conducere trebuie să găsească un echilibru între beneficiile menținerii implicării fondatorului și necesitatea dezvoltării unei organizații care să funcționeze independent de acesta.
Studiul Deloitte arată că 50% dintre fondatori intenționează să rămână implicați ca membri ai board-ului, ceea ce sugerează că experiența și cunoștințele acestora continuă să fie considerate active importante pentru viitorul companiei. În același timp, tranziția responsabilităților executive către o echipă de management profesionistă devine adesea o condiție esențială pentru atingerea obiectivelor de creștere stabilite de noii proprietari.
Succesul acestui proces depinde de definirea clară a responsabilităților și a limitelor de autoritate încă din primele luni după tranzacție. În lipsa acestora, pot apărea blocaje decizionale, neclarități privind responsabilitatea managementului sau dificultăți în implementarea noii strategii.
Riscul pierderii angajaților-cheie după schimbarea proprietarului
Dincolo de aspectele operaționale și financiare, una dintre cele mai subestimate provocări ale perioadei post-tranzacție este gestionarea schimbării oamenilor și a culturii organizaționale. Companiile antreprenoriale sunt construite, de regulă, în jurul unui set de valori, relații și moduri de lucru dezvoltate în timp de fondator. Odată cu intrarea unui nou acționar, angajații trebuie să se adapteze unor noi așteptări, unui nou stil de management și unor obiective de performanță diferite.
În această etapă, comunicarea transparentă, retenția oamenilor-cheie și menținerea încrederii în direcția strategică a companiei devin la fel de importante precum integrarea proceselor sau atingerea țintelor financiare. În multe situații, succesul unei tranzacții este determinat nu de capacitatea organizației de a integra sisteme, ci de abilitatea acesteia de a păstra și mobiliza capitalul uman care a contribuit la construirea afacerii.
De altfel, plecarea unor membri-cheie ai echipei imediat după schimbarea proprietății poate afecta relațiile comerciale, continuitatea operațională și viteza de implementare a noii strategii. Din acest motiv, companiile care gestionează cu succes perioada post-tranzacție tratează integrarea oamenilor cu aceeași atenție cu care tratează integrarea proceselor, sistemelor și structurilor de guvernanță.
Noii investitori schimbă regulile de conducere a companiei
După finalizarea unei tranzacții, o zonă care intră rapid în atenția noilor acționari este guvernanța corporativă.
Pentru multe organizații antreprenoriale, introducerea unor structuri formale de guvernanță reprezintă o schimbare semnificativă. Apar noi mecanisme de supraveghere, comitete de conducere, procese de aprobare și cerințe de raportare. De asemenea, sunt clarificate responsabilitățile board-ului, ale managementului executiv și ale funcțiilor de control.
Aceste măsuri nu sunt implementate exclusiv din motive de conformitate. O structură de guvernanță eficientă contribuie la o mai bună gestionare a riscurilor, la creșterea transparenței și la îmbunătățirea calității deciziilor de business.
Pe măsură ce organizația crește, necesitatea unor mecanisme clare de coordonare și supraveghere devine tot mai importantă. De aceea, multe dintre transformările inițiate imediat după o tranzacție urmăresc tocmai consolidarea acestui cadru de guvernanță.
De la deciziile informale la proceduri și controale interne
O altă provocare importantă este adaptarea proceselor operaționale la cerințele noilor acționari. Perioada post-tranzacție implică frecvent revizuirea fluxurilor operaționale, a procedurilor interne, a mecanismelor de monitorizare și a sistemelor de raportare financiară. Deși pentru companiile antreprenoriale aceste schimbări pot părea excesiv de birocratice, ele pot reduce dependența de persoane-cheie și permite dezvoltarea afacerii într-un mod sustenabil.
În paralel, cresc cerințele privind conformitatea cu cerințele legale și de reglementare – protecția datelor, prevenirea fraudelor, conformitatea fiscală, gestionarea conflictelor de interese sau raportarea către investitori capătă o importanță mai mare decât înainte de tranzacție.
În acest context, multe organizații își consolidează funcțiile specializate de risc, conformitate și control intern.
Cum contribuie auditul intern la protejarea valorii afacerii
În companiile care intră într-o nouă etapă de dezvoltare, auditul intern nu mai este doar o obligație de control, ci capătă un rol mult mai amplu – contribuie la identificarea vulnerabilităților operaționale, la evaluarea eficacității controalelor și la sprijinirea managementului în procesul de transformare. În perioadele de schimbare accelerată, auditul intern poate oferi o perspectivă independentă asupra riscurilor generate de transformare.
Pentru investitori, mecanismele solide de control au un rol important în protejarea valorii create prin tranzacție. Pentru management, acestea devin esențiale în susținerea performanței pe termen lung.
De ce cel mai bun preț de vânzare nu garantează și succesul tranzacției
Discuțiile despre vânzarea unei afaceri sunt dominate, de regulă, de evaluare, structurarea tranzacției și negocierea prețului. Totuși, experiența arată că valoarea unei tranzacții este confirmată sau pierdută în anii care urmează după semnare.
Integrarea noilor structuri de guvernanță, clarificarea rolului fondatorului, consolidarea proceselor de control și dezvoltarea unei culturi organizaționale compatibile cu noua etapă de dezvoltare sunt elemente care influențează direct succesul pe termen lung.
Pentru antreprenorii care iau în calcul o vânzare totală sau parțială a afacerii, pregătirea pentru perioada post-tranzacție ar trebui să înceapă cu mult înainte de semnarea contractului. În definitiv, cea mai reușită tranzacție nu este neapărat cea care obține cel mai bun preț, ci cea care creează premisele unei dezvoltări sustenabile și ale unei tranziții fără sincope către următoarea etapă de creștere a companiei.