Trei asociații reprezentative pentru marketing, publicitate și comunicare online din România reacționează la declarațiile unuia dintre candidații din turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025, care a susținut că marketingul și promovarea înseamnă promisiuni false și inducerea oamenilor în eroare.
Cele trei asociații își exprimă „cu fermitate” poziția împotriva acestor puncte de vedere „ofensatoare și profund eronate”.
„Respingem orice tentativă de discreditare a unui întreg domeniu profesional care joacă un rol esențial în economia modernă. Marketingul nu este despre manipulare sau dezinformare, ci despre înțelegerea nevoilor reale ale oamenilor și răspunsul relevant, etic și creativ la acestea”, au scris asociațiile într-un comunicat publicat pe IQAds.
Cele trei organizații românești spun că industria lor este reglementată, ghidată de principii etice și susținută de creativitate și responsabilitate socială, iar reducerea eforturilor la o etichetă falsă ar discredita „zeci de mii de profesioniști care muncesc onest în România și contribuie activ la dezvoltarea economică, antreprenorială și educațională a societății”.
„Cerem candidaților la alegerile prezidențiale să manifeste respect față de industria marketingului și comunicării și, în același timp, îi încurajăm pe toți cei care activează în această industrie să nu accepte asemenea poziții în spațiul public” – IAB România, UAPR, ADC*RO.
IAB (Interactive Advertising Bureau) este prezentă în România din anul 2006 și este asociația reprezentativă pentru industria de comunicare online, reprezentând advertiseri, agenții de media, creație, performance, publishers și companii si platforme de tehnologie.
Uniunea Agențiilor de Publicitate din România (UAPR) este asociația profesională care reunește cele mai importante agenții de publicitate, media, digital si PR din industria de comunicare din România.
Misiunea asociației non-profit Art Directors Club România (ADC*RO), fondată în 2008, este conectarea celor mai valoroase talente creative din industrie și susținerea acestora prin oferirea de resurse și instrumente care să le permită să se exprime cu solidaritate, generozitate și profesionalism.