Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi în valoare totală de peste 1,33 milioane de EUR (6,8 milioane lei) unor firme, în urma unor controale făcute săptămâna aceasta în toată țara.
ANPC a controlat peste 1.900 de operatori economici, la care a descoperit mai multe nereguli: de la produse alimentare expirate, servicii alimentare şi nealimentare prestate în spaţii neautorizate, până la folosirea echipamentelor cu grad ridicat de uzură și nerespectarea temperaturilor de păstrare, potrivit News.ro.
În urma controalelor ce au avut loc la nivel național în perioada 20 - 24 octombrie, comisarii ANPC au dat 1.354 de amenzi contravenționale, în valoare de 6,83 milioane lei și au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 220.000 lei. De asemenea, a fost oprită temporar activitatea pentru 34 de operatori economici, până la remedierea deficienţelor.
Iată ce nereguli au găsit:
- prestarea serviciilor alimentare şi nealimentare în spaţii neautorizate;
- lipsa verificărilor periodice de mentenanţă pentru elevatoarele aflate în exploatare;
- nerealizarea documentaţiei tehnice aferente activităţilor de service, respectiv fişe şi devize de reparaţii;
- utilizarea agregatelor frigorifice cu elemente de etanşare a părţilor mobile depreciate;
- utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de impurităţi, rugină şi resturi alimentare.
Alte nereguli descoperite au fost: produse alimentare cu data limită de consum depăşită; lipsa informării corecte, complete şi precise în ceea ce priveşte substanţele cu potenţial alergen; lipsa afişării preţurilor şi a altor informaţii necesare pentru consumatori; nerespectarea temperaturilor de păstrare, prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru preparate calde/reci; lipsa informării corecte, complete şi precise în conformitate cu prevederile Ordinului 201/2022.
Ministrul Economiei: Sunt comisari ANPC care merg în control, emit procese verbale de amendă și nu le înregistrează nicăieri
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat joi că la ANPC sunt comisari care merg în control, emit procese verbale de amendă, dar nu le înregistrează nicăieri fără ca statul român să poată recupera acei bani.
El a precizat că această abordare a generat o pierdere de 15,6 milioane de lei din 2024 şi până în august 2025. Radu Miruţă a mai declarat că a trimis Corpul de Control la ANPC să identifice persoanele care făceau aceste lucruri.
„La ANPC am observat un trend şi anume sunt comisari care merg în inspecţie, merg în control, emit procese verbale de amendă, însă nu înregistrează acele procese verbale nicăieri pentru ca nimeni din statul român să poată merge pentru a recupera acei bani în cazul care nu-i plăteşti. Şi datele sunt următoarele. Pe 2024, pentru 205 procese verbale în valoare de 1,8 milioane de lei, nu a fost transmis către autorităţile care fac executare absolut niciun proces verbal. Nimeni nu ştie să urmărească dacă acest proces verbal mai este datorat de cineva sau nu. Au fost 1413 procese verbale care au fost încasate la jumătate din minim, chiar după expirarea termenului în care se putea face asta. Practic angajaţi au acceptat să primească procesul verbal mai târziu şi să încaseze doar jumătate din valoarea minimă, generând o pagubă de 5,5 milioane de lei”, a declarat Radu Miruţă, joi, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că în 2025 numărul proceselor verbale care nu au mai fost trimise către executare s-a dublat.
„În primele luni ale anului 2025, n-au mai fost 205 procese verbale care nu s-au trimis către executare, ci au fost 533. Au văzut că le merge. N-au mai fost 1413 procese verbale pentru care s-a încasat jumătate din minim, chiar dacă nu mai erau în termen, ci au fost aici 636. Au fost mai puţini cei care au fost iertaţi să plătească într-o perioadă în care nu mai au voie să plătească şi mai mulţi cei cărora li s-a anulat de tot, din pix. În total, doar în anul 2024 până în august 2025, aceste abordări selective şi ilegale au generat o pierdere de 15,6 milioane de lei”, a transmis ministrul Economiei.
El a precizat că a trimis Corpul de Control la ANPC.
„Ca atare am dispus Corpului de Control de la minister să meargă într-un control amănunţit la ANPC, în urma căruia să se identifice cu nume şi prenume care este persoana, persoanele şi care este mecanismul, pentru că vorbim acolo de un mecanism intenţionat în baza căruia ne ducem duri şi facem controale, după care emitem o foaie cu care pot să-şi facă copiii avioane de hârtie, pentru că nici o entitate în statul român nu mai are după ce să urmărească această trasabilitate. Sunt aproape 16 milioane de lei în perioada în care la Guvern ne străduim să adunăm mai mulţi bani, să colectăm mai mulţi bani şi încercăm să le explicăm oamenilor de ce a fost nevoie prima oară pentru nişte creşteri de taxe”, a subliniat Radu Miruţă.