Noile reguli care urmează să fie impuse de ANPC operatorilor economici, respectiv obligația de a afișa și adaosul comercial lângă prețul produselor, ridică o serie de probleme pentru antreprenorii din România. Reglementarea este „o ingerință nejustificată în modul în care funcționează concurența și în modul în care funcționează comerțul”, a declarat, miercuri, Feliciu Paraschiv, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR), contact de StartupCafe.ro.
Luni, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pus transparență un proiect de Ordin cu aceste noi reguli pentru operatorii economici, inclusiv pentru cei care vând online. În aceeași zi, instituția a retras documentul pentru „îndreptare eroare materială”, după cum a menționat pe site-ul său.
Acum, ANPC a republicat proiectul de Ordin cu câteva completări, însă antreprenorii au rămas cu multe semne de întrebare.
Nici în forma inițială, nici în cea publicată acum ANPC nu specifică dacă doar operatorii din sectorul agroalimentar vor trebui să se conformeze la noile reguli sau toți operatorii economici.
Problema i-a fost semnalată și președintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone, susține Feliciu Paraschiv.
„Se pare că ordinul acesta se aplică la toți operatorii economici. L-am întrebat (n.r. pe Cristian Popescu Piedone): se plică la toți operatorii? A spus: nu, numai la produsele agroalimentare. Nu reiese din ordin că se aplică numai la produsele agroalimentare”, a spus antreprenorul Feliciu Paraschiv, director general și fondator al rețelei Paco Supermarkets din județul Vrancea și vicepreședinte ANCMMR.
Obligația impusă tuturor operatorilor economici din România de a afișa adaosul comercial aplicat produselor comercializate în raport cu prețul de achiziție ar putea crea o situație de concurență inechitailă, avertizează antreprenorul. „Părerea noastră este că sunt de fapt niște presiuni asupra comercianților pentru a scădea artificial adaosurile”, crede Paraschiv.
O altă problemă este legată de încălcarea confidențialității contractelor comerciale. Prin dezvăluirea adaosului comercial se poate calcula cu ușurință prețul de achiziție al produselor, ceea ce duce la încălcarea unor acorduri cu furnizorii. „Se pare că toată competența asta a ANPC-ului se limitează doar la dreptul consumatorului, ca să zic așa, unde consumatorul are drepturi absolute, dar companiile n-au și ele drepturile lor?”, a spus el.
Proiectul de Ordin al ANPC ridică probleme și privind e-Factura
Aceste noi reguli nu ridică numai probleme de confidențialitate, ci și posibile încălcări ale normelor europene privind concurența.
„Se încalcă normele UE. Prin articolul 101 și 102 din TFUE, Tratatul de funcționare al UE, sunt interzise practicile anticoncurențiale, iar chiar la articolul 103 se pare că-s sancțiuni de până la 10% din cifra de afaceri în momentul în care dezvălui niște elemente din contract, fără acceptul celeilalte părți”, spune Feliciu Paraschiv.
În plus, modul în care este formulată această reglementare generează confuzii în rândul antreprenorilor. Spre exemplu, articolul 4 din proiectul de Ordin „actualizat” prevede că pentru produsele provenite din terțe țări, în situația în care se transferă produsele către alți intermediari/distribuitori, aceștia trebuie să comunice prețul de import.
Astfel, nu este este clar dacă comercianții trebuie să afișeze pe etichetă doar propriul adaos comercial sau și pe cel al importatorilor și distribuitorilor.
„Mai exact, importatorul de whisky trebuie să-mi spună mie cu cât a cumpărat whiskyul, să văd ce adaos are el, să-l însumez cu adaosul meu și să-l trec pe etichetă la total. Așa am înțeles, că altfel n-avea sens articolul 4 din Ordin”, a menționat Paraschiv.
„Asta e o mare neclaritate pentru noi și neclaritatea asta merge mai departe pentru că nu știm în ce mod ne va comunica prețul. Ar trebui lângă produs pe factură să spună prețul cu care îmi vinde mie și prețul cu care a cumpărat el, ca eu să pot să calculez bucățica aia de adaos comercial, după care pun adaosul meu comercial și le pun pe etichetă”, a continuat antreprenorul.
Acest lucru ar implica modificarea formatului facturilor, spune Feliciu Paraschiv.
„Și acuma nu mai vorbim de factură, vorbim de e-Factură. Asta înseamnă că Ministerul de Finanțe trebuie să modifice site-ul lui unde noi raportăm și ridicăm e-Facturile. Noi acuma suntem obligați să ridicăm e-Facturile pe site-ul Ministerului de Finanțe și să le tragem de acolo când primim ceva cu factură, când vindem le ridicăm pe site-ul Ministerului de Finanțe, cine cumpără le trage de acolo. Ar trebui modificată e-Factura, forma ei care e aprobată de Ministerul de Finanțe. Ministerul de Finanțe să modifice site-ul, să încapă și prețul ăla de care zice domnul Piedone”, a declarat pentru StartupCafe.ro Feliciu Paraschiv.
Ce implicații sunt pentru antreprenorii IMM: „Dezavantajele sunt maxime”
Obligația de a afișa adaosul comercial vine cu provocări foarte mari pentru micii comercianți.
„Dezavantajele sunt maxime pentru că cei mici, din companiile foarte mici n-au acces la prețuri foarte bune. Și atunci ei sunt obligați să pună un adaos mai mare. Sau companiile mici, în general, sunt situate în zone centrale ale orașelor unde chiria e foarte mare pe spațiu”, spune Feliciu Paraschiv.
Spre deosebire de marii jucători care și-au achiziționat terenuri la periferia orașelor la costuri foarte mici și nu plătesc chirie, micii antreprenori sunt nevoiți să suporte cheltuieli ridicate pentru spații comerciale situate în zone centrale, unde costurile de închiriere sunt mult mai mari, crede el.
„Un comerciant mic care e pe Lipscani sau în buricul Bucureștiului sau undeva plătește 20 sau 25 euro chirie pe lună pe metru. Și atunci el e obligat ca în prețul produsului, ca să poată să iasă cu o balanță financiară pozitivă, să pună un adaos mai mare ca să scoată chiria asta. Și atunci la el adaosul va fi la un produs 40-45%, la un comerciant mare de pe centură adaosul va fi 20%. Și atunci ăla mic va fi blamat: ia uite nenorocitul, nu-i mai ajunge, se îmbogățește, fără să se știe că omul acela, săracul, nu poate să intre cu camionul acolo, că n-are acces auto decât noaptea, sau numai cu mașini de 3 tone și jumătate, că nu poate să vină cu tirul și așa mai departe, că descarcă tot la mână, că n-are unde să depoziteze, că are un depozit în altă parte, că pe astea nu le știe clientul. Și atunci clientul va judeca micii comercianți după adaos. O să i separă că un adaos este mai corect dacă e mai mic, o să i se pară că alt adaos este nejustificat de mare dacă i se pare mai mare. Fără să înțeleagă costurile din spate, de transport, de depozitare, de chirii, de mic spațiu pus în buricul târgului”, a precizat antreprenorul.
Ce spune proiectul de Ordin al ANPC
Proiectul de Ordin al ANPC stabileşte modalitatea de informare a consumatorilor cu privire la adaosul comercial aplicat produselor vâdnute de către operatorii economici în raport cu prețul de achiziție.
Astfel:
- În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii, prin inscripționarea pe produs sau în imediata vecinătate unde produsul este expus a adaosului comercial aplicat produsului în raport cu prețul de achiziție, în același câmp vizual în care este afișat prețul și utilizând aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici ca cele utilizate la evidențierea prețului produsului.
- În cazul unei vânzări on-line operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii, prin afișarea în același câmp vizual în care este expus prețul produsului, a adaosului comercial aplicat produsului în raport cu prețul de achiziție, utilizând aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici ca cele utilizate la evidențierea prețului produsului.
Ordinul mai stabilește că pentru produsele provenite din terțe țări, în situația în care se transferă produsele către alți intermediari/distribuitori, „în vederea principiului transparenței”, aceștia trebuie să comunice prețul de import.
Totodată, „pentru produsele provenite din piața unică, în vederea principiului transparenței, intermediari/distribuitori vor comunica prețul primului distribuitor”.
Conform ANPC, comercianții au obligația de a informa consumatorii despre produsele și serviciile oferite, obligație care nu poate fi înlăturată „prin invocarea secretului comercial sau profesional.
„La acest moment, vânzătorii trebuie să indice clar prețurile pentru a le permite consumatorilor să compare produsele similare și să aleagă în cunoștință de cauză – indiferent de modul în care sunt ambalate produsele și de numărul de unități conținute într-un pachet. Consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a compara prețurile, nu numai la nivel de marcă, ci și la nivel cantitativ – pentru a vedea, de exemplu, dacă o cutie mare cu un anumit produs este mai avantajoasă decât o cutie mai mica cu același produs”, potrivit Protecției Consumatorilor.
Comercianților le va fi greu să se conformeze la noile reguli, crede Paraschiv.
„Imaginați-vă așa: pe etichetă toți comercianții se străduiesc să pună prețul produsului cât mai mare, pentru că sunt persoane cu deficiențe de vedere și le este incomod să scoată din poșetă sau din geantă ochelarii mereu să-i pună să citească prețul. Și noi știm asta, avem prețul foarte mare pus, cât de mare ne permite șina de preț, șina port etichetă, că nu vrem să-i creăm un disconfort clientului. Acuma dacă mă obligă ordinul să scriu adaosul cu același font… Dar nu-mi încape pe etichetă cu aceeași dimensiune și același font. Trebuie să măresc etichetele sau trebuie să micșorez prețul, să scriu prețul mic ca să-mi încapă lângă el și adaosul”, a atras atenția antreprenorul.
El a mai spus că există situații în care adaosurile sunt de 1-2%, iar în anumite perioade de promoție produsele sunt vândute chiar sub prețul de achiziție. Pe de altă parte, există și produse cu adaosuri de 40-50%.
„Sunt anumite să zic produse care se vând extrem de greu. Dădeam un exemplu cu soluțiile de curățat argint, care sunt la raionul de detergent și care sunt extrem de greu vandabile. Una pe lună, două pe lună. Soluția aia, dacă faci o socoteală, ea consumă raft, consumă chirie pentru că ocupă un loc, cineva are grijă de ea, o șterge de praf, îi schimbă o etichetă. Sunt multe consumuri în spatele și ea având o rată de vânzare foarte, foarte mică, atunci e clar că trebuie să-i pui un adaos mai mare, pentru că altfel nu mai e sustenabil produsul ăla, îl delistezi și nu-l mai ții pe raft. Dacă îl delistezi, nu-l mai ai la raft, atunci te sancționează clientul. Zice da, ăla n-are soluții din aceea, n-are ce a apărut. Și sunt multe produse care din păcate au nevoie de un adaos mai mare să poată să stea pe raft”, a declarat antreprenorul.
Feliciu Paraschiv a spus pentru StartupCafe.ro că este nevoie de norme de aplicare. Potrivit lui, marii comercianți au discutat deja cu prim-ministrul despre toate aceste probleme pe care le ridică proiectul de Ordin al ANPC, urmând ca și comercianții mici să aibă o întâlnire cu acesta.