Andrei Gemeneanu, managing partner al fondului privat Morphosis Capital, care dispune de capital total de 100 milioane EUR pentru investiții în firme românești și din regiune, a precizat, marți, într-o declarație pentru StartupCafe.ro, care sunt așteptările sale de la președintele ales al României, Nicușor Dan.
„Ne așteptăm ca președintele Nicușor Dan să contribuie, după șase luni de instabilitate politică, la recâștigarea încrederii investitorilor, printr-un mesaj clar de stabilitate, respect pentru statul de drept și predictibilitate legislativă. Investitorii, fie ei locali sau internaționali, caută coerență și continuitate – un cadru în care pot construi pe termen lung fără teama unor schimbări bruște de direcție.
În actualul context economic, România are nevoie de un parteneriat autentic între stat și mediul privat, bazat pe transparență, profesionalism și deschidere către investiții. Rolul președintelui este esențial pentru a restabili acest echilibru și pentru a transmite un semnal clar că România rămâne o destinație credibilă pentru capitalul privat” - a declarat, pentru StartupCafe.ro, Andrei Gemeneanu.
Fondul de investiții românesc Morphosis Capital Fund II dispune de capital total de 100 de milioane de euro, din care acordă runde de finanțare în firme din 5 domenii de activitate.
Ajunsă la al doilea fond de investiții, firma de capital Morphosis își propune să realizeze în total 9-10 investiții, cu un tichet de investiție cuprins între 10 și 15 milioane de euro. Fondul țintește companii cu o EBITDA între 1 și 5 milioane de euro, active pe piața din România, dar și în alte țări din regiune, precum Bulgaria, Cehia, Croația, Polonia, Slovacia și Slovenia.
Susținut și din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Morphosis Capital Fund II a participat deja la runde de finanțare acordate companiilor românești Mark Twain IS (educație) și La Cocoș (comerț), precum și firmei bulgărești EnduroSat (sateliți și tehnologii spațiale).
Pentru următoarele investiții, fondul vizează oportunități din domenii precum sănătate, tehnologie, producția industrială de nișă, produse de consum și retail, precum și servicii B2B.
Morphosis Capital Fund II este un fond de private equity, iar în schimbul finanțării pe care o acordă reține un pachet majoritar de acțiuni (singur sau împreună cu co-investitori) din companiile în care investește. Fondul acordă companiilor „și o expertiză solidă, care contribuie la realizarea viziunii fondatorilor”.