Fabricile farmaceutice românești Biofarm, cu o tradiție de peste 100 de ani, care produc medicamente și suplimente alimentare populare precum Colebil, Bixtonim, Triferment, Cavit sau Magnefort, urmează să fie vândute unui grup polonez, la o valoare totală a tranzacției de 260 de milioane de euro.
Grupul Zakłady Farmaceutyczne Polpharma S.A. (ZF Polpharma), un mare grup polonez, le-a făcut o ofertă principalilor acționari ai Biofarm, Longshield Investment Group S.A. (fostul SIF Muntenia) și Lion Capital S.A. (fostul SIF Banat-Crișana). Grupul pharma de la Gdańsk vrea să cumpere, la prețul de 1,379 lei/acțiune, pachetele deținute de Longshield (51,67%) și Lion (36,74%) din Biofarm. În total, cele două foste SIF-uri ar urma să primească 1,2 miliarde de lei de la polonezi, pentru 88,4% din fabricile românești de medicamente și suplimente alimentare.
Cu restul de 11,5% din acțiuni, deținute de mai multe persoane fizice și juridice, prețul total al achziiției poate ajunge la 1,36 miliarde de lei (circa 260 milioane EUR).
Conform unei informări publicate pe Bursa de Valori București, grupul polonez Polpharma urmează să facă o ofertă publică de achiziționare a acțiunilor Biofarm, iar cei doi mari acționari s-au angajat să subscrie toate acțiunile deținute, la prețul de 1,379 lei/acțiune.
Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) Biofarm a fost convocată pentru 15/16 iunie 2026.
Fabrica de medicamente Biofarm are o tradiție care pornește din 1921, când au fost înființate la București primele sale laboratoare, în urma unei inițiative private din acea vreme. Afacerile au fost naționalizate de regimul comunist, iar în 1956 a fost deschisă Fabrica de Medicamente Galenica din București. Din anul 1969, Galenica se unește cu fabrica Biofarm, rezultând Întreprinderea de Medicamente Biofarm. După Revoluția din 1989, fabrica a fost privatizată, iar din anul 1996 a fost listată la bursă (piața Rasdaq). Din 2005, Biofarm ajunge pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB). În 2021, anul centenarului, Biofarm a inaugurat cea de-a doua sa fabrică de medicamente, la București, în urma unei investiții de 35 milioane EUR.
Biofarm a obținut și fonduri europene. În martie 2026, a câștigat un proiect de 81 de milioane de lei, din care 48 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, prin Programul de Sănătate, pentru realizarea unui centru de cercetare farmaceutică avansată.
În anul 2025, compania românească a obținut venituri totale de 344,4 milioane de lei și un profit de 100 de milioane de lei, cu 369 de angajați proprii, conform datelor de la Ministerul Finanțelor.
Biofarm îl are ca președinte al Consiliului de Administrație pe economistul Andrei Hrebenciuc (41 de ani), fiul fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc. În anul 2021, Andrei Hrebenciuc a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru complicitate la trafic de influență, într-un dosar de retrocedări de păduri din județul Bacău.
Directorul firmei este Cătălin Vicol.