Firmele au obligația de a întocmi și depune situațiile financiare anuale pentru anul 2025 până la 2 iunie 2026, conform unui ordin al Finanțelor publicat în Monitorul Oficial. Totodată, Legea nr. 239/2025 a stabilit că începând cu 1 ianuarie 2026, nedepunerea acestora în termen de 5 luni de la data-limită poate duce la declararea firmei ca inactivă fiscal.
Ordinul oficializat pe 20 de ianuarie de Ministerul Finanțelor stabilește atât termenele de depunere pentru situațiile financiare din 2025, cât și obligativitatea transmiterii acestora exclusiv în format electronic, conform specificațiilor publicate pe site-ul ANAF.
„Entitățile depun la Agenția Națională de Administrare Fiscală raportările contabile anuale la 31 decembrie numai în formă electronică, pe portalul www.e-guvernare.ro, semnate cu certificat digital calificat”, conform Ordinului.
Situațiile financiare anuale se întocmesc și se publică, potrivit legii, în limba română și în lei. Această unitate de măsură se va trece pe fiecare formular în parte.
Ordinul prevede că firmele trebuie să depună situațiile financiare anuale pentru anul 2025 până la data de 31 mai 2026, dar, pentru că această dată cade într-o duminică, iar luni, 1 iunie, este liber legal, termenul se prelungește până marți, 2 iunie 2026.
Totodată, asociațiile, ONG-urile și alte entități au termen până la data de 30 aprilie inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare.
Prezentarea informațiilor în situațiile financiare anuale se face cu respectarea prevederilor reglementărilor contabile aplicabile, respectiv Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, sau Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016.
Entitățile care nu au desfășurat activitate de la constituire până la sfârșitul exercițiului financiar de raportare nu întocmesc situații financiare anuale, urmând să depună în acest sens la ANAF o declarație pe propria răspundere a persoanei care are obligația gestionării entității. Declarația de inactivitate se depune în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
Firmele ar trebui să fie atente la obligația de depunere a situațiilor financiare anuale în 2026, întrucât nerespectarea acesteia poate avea consecințe semnificative. De la 1 ianuarie 2026, prin Legea nr. 239/2025 (Pachetul 2 fiscal), au fost introduse două noi situații în care ANAF poate declara firmele din România inactive. Una dintre acestea vizează nedepunerea situaţiilor financiare anuale în termen de 5 luni la împlinirea termenului legal pentru depunerea acestora.
ANAF a făcut și câteva precizări în acest sens. De asemenea, vezi AICI și explicațiile unei experte pe acest subiect.
Depunerea situațiilor financiare anuale. Ce amenzi riscă firmele
Cei care nu depun deloc situațiile financiare anuale riscă o amendă între 2.000 lei și 5.000 lei. De asemenea, cei care depășesc termenul legal de depunere a situațiilor financiare vor fi sancționați astfel:
- cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 și 15 zile lucrătoare;
- cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare;
- cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare.
Accesează și descarcă Ordinul nr. 2.036/2025 al ministrului finanțelor privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la Agenția Națională de Administrare Fiscală.