Instrumentalizarea conturilor false de pe rețelele de socializare, a trolilor și a boților a devenit o practică uzuală de comunicare politică pe platformele digitale, avertizează, marți, într-un comunicat, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (FJSC), care denunță astfel amenințările față de jurnaliști.
FJSC își manifestă astfel „deplina susținere” pentru jurnalista de investigații Emilia Șercan, lector universitar în cadrul acestei facultăți. Ea a publicat recent o investigație în care îl acuză pe ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD), de plagiat în teza de doctorat. În urma dezvăluirilor, jurnalista a primit pe Facebook Messenger o serie de mesaje de amenințare și insulte din partea unor utilizatori de pe rețelele de socializare. De asemenea, ministrul Justiției a anunțat, la România TV, că ia în calcul să o dea în judecată pe jurnalistă.
În acest context, Facultatea de Jurnalism „cere actorilor politici și cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să se abțină de la orice formă de instigare la ură și agresiune”.
„Într-o lume în care atacurile la adresa presei, inclusiv din partea autorităților, au atins niveluri nemaiîntâlnite în societățile democratice în ultimele decenii, iar instrumentalizarea conturilor false, a trolilor și a boților – inclusiv la nivel politic și instituțional – pe rețelele de socializare și alte platforme digitale a devenit o practică uzuală de comunicare politică, instigarea la ură poate degenera oricând în forme grave de agresiune și hărțuire. Presiunile, amenințările și tentativele de discreditare îndreptate împotriva jurnaliștilor care își fac onest meseria subminează fundamentele unei societăți democratice; de aceea, siguranța jurnaliștilor trebuie să fie o prioritate absolută pentru instituțiile publice și pentru liderii aleși democratic”, a menționat instituția publică de învățământ.