Subiectul majorării salariul minim se va închide, probabil, în două săptămâni, a spus vineri premierul Ilie Bolojan, precizând că „nu poţi, când firmelor le este greu, să vii cu creşteri de salarizări”.
„Dacă vă aduceţi aminte, unul din lucrurile care au fost decise pentru anul viitor este plafonarea de salarii şi de pensii în sectorul public. În condiţiile în care creşte salariul minim, el impactează, pentru că în anumite zone nivelul de salarii se raportează la salariul minim în sectorul public. Există un impact şi deci ar fi o contradicţie între ceea ce am hotărât până acum şi această creştere de salariu minim, pe de o parte”, a spus premierul Bolojan, la RRA, conform News.ro.
Premierul a declarat că în perioada următoare, probabil că în două săptămâni, se va închide această discuţie privind majorarea salariului minim.
El a menţionat că în sectorul privat, în condiţiile de creştere a salariului minim, sunt contracte colective de muncă care se bazează pe salariul minim şi el ar avea un efect în cascadă, care ar impacta total asupra firmelor.
„În condiţiile în care trebuie să recunoaştem că aceste măsuri au avut un impact de contracţie economică, nu poţi, când firmelor le este greu, să vii cu creşteri de salarizări în condiţiile în care peste tot s-a stabilit că este o plafonare de salarii”, a explicat Bolojan.
Premierul a menţionat că acestea sunt aspectele care au stat la baza unei discuţii de principiu pe care a avut-o, pentru a încerca să păstreze acest salariu minim la valoarea de anul acesta.
Întrebat dacă sună ca un refuz de a majora salariul minim, premierul a răspuns: „Sună ca un răspuns corect, în care am explicat care sunt datele economice, care sunt constrângerile, ce efect ar avea şi trebuie să vedem cum această logică economică corectă şi bugetară reuşim să o punem în practică având în vedere prevederile care le avem în prezent care includ o modalitate de ajustare anuală a salariului minim. Dar asta se va hotărî în perioada imediat următoare”.
Joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat despre majorarea salariului minim, că subiectul este în analiza premierului Ilie Bolojan şi, în momentul în care l-a întrebat, i-a răspuns că, în principiu, salariul minim nu va creşte.
„Decizia în privinţa salariului minim urmează să fie luată. Nu este luată. Nu am ce să vă comunic în această privinţă. Subiectul, vă spuneam, este în analiza premierului”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Fostul ministru al Muncii, deputatul PSD Marius Budăi, a transmis, marţi, că salariul minim va creşte în anul 2026 şi nu va fi îngheţat, el arătând că PSD nu va accepta încălcarea legislaţiei naţionale şi europene.
---
Citește și: