Angajatorii din România, inclusiv firmele private, vor fi obligate să crească salariul minim pe economie și în anul 2026, promite un parlamentar de la PSD, fost ministru al Muncii.
Deputatul social-democrat Marius Budăi, care a fost ministru al Muncii în perioada 2018-2019, a scris pe Facebook că PSD, cel mai mare partid de la guvernare, „nu va accepta încălcarea legislației naționale și europene care reglementează salariul minim european”.
„Salariul minim va crește în anul următor! Nu va fi înghețat! Vă asigur de acest lucru! PSD nu va accepta încălcarea legislației naționale și europene care reglementează salariul minim european. PSD s-a luptat atât în Parlamentul European, cât și în Guvern și în Parlamentul României pentru a introduce aceste garanții pentru cei 830.000 de salariații care au cele mai mici venituri. Personal, în calitate de ministru al muncii susținut de PSD, am modificat un punct de vedere al unui guvern strict de dreapta care se opunea aprobării Directivei privind salariul minim european. Deci nu discutăm dacă, ci cu cât va crește!” - a afirmat Budăi.
Directiva UE privind salariul minim european prevede că salariul minim statutar din țările membre ar trebui să fie orientat către un nivel de 60% din salariul median brut sau 50% din salariul mediu brut.
În februarie 2025, fostul Guvern Ciolacu (PSD-PNL) a aprobat o hotărâre pentru introducerea unui mecanism de stabilire a salariului minim brut pe țară garantat în plată pe baza următorilor indicatori:
- puterea de cumpărare, luând în considerare costul vieții;
- nivelul general al salariilor;
- rata de creștere a salariilor;
- productivitatea muncii la nivel național.
De la 1 ianuarie 2025, a crescut cu 9,4% salariul minim brut pe economie, iar salariul net, pe care angajații îl primesc „în mână” s-a majorat cu aproape 9%, în România, inclusiv în firmele private, comparativ cu ultimul nivel din 2024.
Începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul minim brut este de 4050 lei lunar, în creștere cu 9,4% față de nivelul precedent, de 3700 de lei. Salariul minim orar este de 24,496 lei/oră pentru un program normal de lucru de 165,334 ore, în medie, pe lună, conform HG 1505/2024.
La un salariu minim brut de 4.050 lei pe lună, salariul minim net pe care un angajat îl primește „în mână” este de 2574 lei, cu aplicarea scutirii de taxe pe suma de 300 de lei din salariul minim (OUG 156/2024 - ordonanța-trenuleț).
Astfel, pe net, angajatul primește 211 lei mai mult la salariul minim, în creștere cu nici 9% față de nivelul precedent al salariului minim net, care a fost 2363 lei pe lună. De majorarea salariului de bază minim la 4050 lei beneficiază 1,82 milioane salariați.
Salariul minim net crește și în funcție de deducerile personale, conform art. 77 din Codul Fiscal,
În schimb, de la 1 ianuarie 2025, firmele suportă un cost salarial complet la salariul minim de 4134 lei, în creștere cu 357 de lei (9,4%) față de nivelul precedent. Aici intră salariul net, impozitul pe venit, contribuția la pensie (CAS), contribuția la sănătate (CASS) și contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM).