Inspecția Muncii a anunțat, vineri, un „record de muncă nedeclarată identificată la o singură companie de curierat din București”: 530 de persoane au fost depistate de inspectori, într-o singură zi, ca lucrând „la negru”, firma respectivă fiind amendată cu 200.000 lei, valoarea maximă în acest moment.
Controlul a fost făcut pe 23 septembrie 2025, de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București.
„Inspectorii ITM București au descoperit un caz de o gravitate deosebită, identificând un număr record de persoane care prestau muncă nedeclarată”, a anunțat Inspecția Muncii, într-un comunicat transmis, vineri, comunității antreprenoriale StartupCafe.ro.
Detalii-cheie ale acțiunii de control:
- Domeniul vizat: Activități de curierat (Cod CAEN 5320).
- Constatare: La o singură societate comercială din acest domeniu, au fost identificate 530 de persoane care desfășurau activități fără a avea forme legale de angajare, conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.
- Sancțiuni: Pentru fapta de muncă nedeclarată, operatorul economic a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 200.000 de lei.
Și dacă lucrătorii ar fi fost plătiți la salariul minim, riscul asumat de firmă a „meritat”, comparând taxele neplătite cu amenda primită. La actualul salariu minim brut de 4.050 lei pe lună, totalul taxelor de 1.560 lei per angajat. La 530 de lucrători „la negru”, firma ar fi economist lunar 826.800 lei, de peste 4 ori mai mult decât amenda suportată.
Mai departe, Inspecția Muncii spune că va intensifica și mai mult controalele la firme.
Această operațiune face parte din „strategia națională” a Inspecției Muncii de combatere a muncii nedeclarate, fenomen care „aduce prejudicii majore atât bugetului de stat, cât și drepturilor sociale ale angajaților”, a precizat instituția.
„Cifra de 530 de persoane identificate lucrând fără forme legale la un singur angajator, într-o singură zi, este un semnal de alarmă extrem de serios. Astfel de practici de eludare a legii afectează concurența loială și, cel mai grav, lasă sute de oameni fără protecție socială. Inspecția Muncii va continua intensificarea controalelor, vizând toate domeniile de activitate, pentru a descuraja și sancționa cu maximă rigurozitate orice formă de muncă nedeclarată”, a declarat Mihai Uca, inspector general de stat adjunct.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a lăsat să se înțeleagă că este vorba despre o firmă care recrutează curieri pentru a livra prin intermediul aplicațiilor de livrări rapide.
„Am discutat recent, la o dezbatere BNS despre munca pe platforme, despre cât de important este ca oamenii să aibă drepturi clare și protecție reală. Iată că discuția a fost confirmată de realitate” - a scris Manole pe Facebook.
În Pachetul 2 de reforme, adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului Bolojan în fața Parlamentului, sunt prevăzute majorări de amenzi pentru „munca la negru”.
În prezent legislația prevede că o firmă poate fi amendată cu 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată fără contract individual de muncă, dar nu mai mult de 200.000 de lei în total. Pachetul 2 ridică plafonul semnificativ: amenda pentru angajatori va putea varia între 40.000 de lei și 1 milion de lei.
„530 de oameni, găsiți într-o singură zi muncind fără contracte, la o firmă de curierat din București. Aceasta nu este doar o cifră, ci dovada că munca nedeclarată în anumite sectoare noi de activitate este destul de mare. Pentru o asemenea situație gravă, amenda a fost de doar 200.000 lei, pentru că așa prevede legislația actuală. Este mult prea puțin pentru a descuraja abuzurile. Tocmai de aceea, în pachetul 2 de modificări legislative, coaliția a propus creșterea amenzilor pentru munca la negru” - a comentat ministrul Muncii.